Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

România über alles

În contextul în care enunțul teoretic al „Europei cu mai multe viteze“ se transformă, pas cu pas, într-un instrument de restructurare al instituțiilor și mecanismelor unionale, România are toate șansele de a-și vedea mărețul și grandomanul vis îndeplinit: România lider regional.

Este o etichetă absolut suficientă pentru măgulirea calpelor noastre vanități naționale, este poleiala, – strălucitoare, nici vorbă – cu care acoperim gropile din existența noastră. Pentru că, da, vom clama noua noastră calitate de lider regional (o altă mucava penibilă din suita de decoruri pe care le construim, mimînd forme fără fond), dar nu vom recunoaște în ruptul capului și care este reala dimensiune a regiunii europene în care sîntem măreț lider. Dacă aveți în minte Europa Centrală, vă pot spune că optimismul unei asemenea gîndiri a ajuns în fază de delir. Dacă, mai modești, veți clama o regiune a Europei de Sud-Est și a Balcanilor, tot cam prin aceeași zonă de integritate mintală v-ați (ne-am) situa, chit că, la orizont, mai apar și oarece speranțe de însănătoșire.

Adevărul este însă mult tragic: regiunea în care România devine lider după oficializarea acestei Europe din categoria bicicletelor de curse (cu mai multe viteze, adică), este strict delimitată de Cîmpia Panonică, rîul Prut, Dunăre și descendenții fostei Iugoslavii. Și cam atît, nimic mai mult.

Pesimismul nu este deloc excesiv. Este doar realism. Nici grupul de la Versailles (Franța, Germania, Italia) nu ne vrea și nu ne bagă în seamă, nici Beneluxul (Belgia, Olanda, Luxemburg), nici Grupul de la Vișegrad (Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia), nici balticii (Letonia, Lituania, Estonia). Și cu asta am cam enumerat vitezele prevăzute în tacitul nou acord european. Desigur, mai există, ca la orice vehicul normal, și o a cincea viteză, dar și aici figurează tot alții: Austria, Slovenia, Croația… Așa că nouă ne-a rămas viteza cu care, evident, sîntem obișnuiți și nu de ieri, de azi, ci de oarece secole: marșarierul!

Desigur, este o amară ironie. Dar și o amară realitate. Actualele declarații ale liderilor Uniunii, făcute în timpul și după reuniunea de la Roma indică, cu suficientă transparență, că U.E. rămîne deschisă funcționării într-un cadru inclusiv, fără state și cetățeni de mîna a doua. Dar, numai pentru cine vrea și poate să țină pasul cu locomotiva Uniunii Europene. Ceilalți, ca la orice cursă de fond, semifond, maraton etc, vor rămîne în mod natural în urmă cu unul, două, nouă tururi de pistă.

Ceea ce, tradus, sună cam așa: după un deceniu și ceva mărunt de cărat bolovanii în spinare (noi, bulgarii, grecii), ajungînd în faza de blocaj instituțional și funcțional, Uniunea Europeană se leapădă fără ezitare de adepții poveștii cu „muieți ți-s posmagii“. Și trece, cu realism, la darwinismul geopolitic: rezistă numai cel puternic, cel adaptat. Restul, pe pielea și pe barba lor, devin victime colaterale. Uniunea și-a făcut datoria, a încercat, dar ar fi trebui să vrem și noi să ținem pasul. Nici chiar acum nu ne trîntește ușa în nas, dar nici nu mai trage de noi să ținem pasul cu țările al căror fuleu este considerabil. Doar că, noi, în calitate de măreț lider regional al unei secvențe din spațiul carpato-danubiano-pontic (temeinic ancorat în dîmbovițisme) ședem culcați cu mîinile sub ceafă și căutăm soluții pentru a trișa. Din nou. Căci sîntem über alles.

Cornelius POPA

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...