România lucrului prost făcut

Două sînt pietrele de moară pe care actuala guvernare le aruncă în spinarea românilor: pe de o parte, legea salarizării unitare, o lege de asumarea căreia deja fuge toată lumea, atît Cabinetul Grindeanu, cît și coaliția majoritară din parlament, și, pe de altă partea, intenția de a introduce, de la 1 ianuarie 2018, impozitul pe venitul global, eufemistic numit impozitul pe gospodărie. Pietre de moară întrucît ambele inițiative legislative sînt complet rupte de realitatea României contemporane, nu au nici o legătură cu economia reală a acestei țări și sînt, în realitate, implanturi artificiale, nefondate. Care vin să ne facă viața grea la scară națională.
Să o luăm metodic. Legea salarizării unitare nu este, în fapt, o idee proastă. Dimpotrivă. Ea a funcționat eficient pe timpul economiei centralizate. Dar numai atunci. Există un ”mic” detaliu care o face, la ora actuală, inaplicabilă: nu mai există Comitetul de Stat al Planificării iar economia României nu mai este o economie planificată. Într-un sistem economic de tip liberal, cum este cel din România, prețul forței de muncă nu poate fi planificat și, mai ales, nu poate fi dictat politic. El este dat, în primul rînd, de productivitatea muncii, de nivelul de plus valoare creat de societate într-un anumit moment dat. Or, la ora actuală, cînd economia României este formată în proporție zdrobitoare de servicii și nu de activitate direct productivă, prețul forței de muncă nu are cum să fie ridicat. Din păcate. Iar legea salarizării unitare, care stabilește o seamă de obiective salariale extrem de ambițioase – strict în rîndul personalului bugetar – nu ține cont taman de productivitatea națională a muncii. Crează dezechilibre inclusiv în domeniul privat al economiei, unde categoric salariile sînt direct proporționale cu indicatorii reali economici.

Desigur, salariile din România sînt extrem de mici comparate cu cele din Uniunea Europeană de… Vest. Dar atît își poate permite țara noastră la ora actuală. Iar ceea ce ar fi putut face guvernanții României ar fi fost o cercetare profundă a sistemului economic național și ”desenarea” unei prognoze reale a dinamicii salariale pe termen mediu și lung și stabilirea unei direcții clare de dezvoltare economică REALĂ. Și necesară. Doar că din toate acestea nu s-a făcut, în sfertul de veac parcurs de la schimbarea sistemului politic și economic național, absolut nimic. Lucrurile au fost lăsate în plata Domnului și au fost îmbălsămate, din cînd în cînd, cu cîte o idee tembelă. Gen actualul proiect de lege a salarizării unitare.

În ceea ce privește intenția de reintroducere a impozitului pe venitul global (sub denumirea de impozit pe gospodărie) aici lucrurile au luat-o razna și mai rău. Cu o preluare după ureche a sistemului fiscal din Statele Unite și Franța, preconizatul sistem de impozitare se arată a fi și el rupt de realitate. Introducerea, în 2005, a cotei unice de impozitare a reprezentat un impuls cert de dezvoltare a economiei și a adus un plus de prosperitate populației active. Celor harnici. Ceea ce propun actualii guvernanți vine să descurajeze munca (în fapt, această lege ar însemna reintroducerea impozitului progresiv) și să îi susțină pe cei puturoși și fără căpătîi. Pe cei care se mulțumesc cu ajutoarele sociale și, în acest fel, se conservă ca o masă constantă de vot în favoarea PSD. Guvernanții explică că, în acest fel, ar obliga cît mai multă lume să ceară facturi și în acest fel să se scoată la lumină TVA-ul care astăzi nu ajunge în trezorerie. Nimic mai fals. Și este suficient a ne raporta la sistemul fiscal al SUA. Unde nu există TVA. Fiecare stat își stabilește sistemul de taxe comerciale (un fel de defunctul nostru impozit pe circulația mărfurilor), iar colectările la bugetele de stat se fac strict din veniturile realizate de contribuabili, în baza unui impozit progresiv, care ajunge pînă la 40% din nivelul cîștigurilor). Or, în ceea ce propune guvernul Grindeanu, România ar importa doar un sistem de declarații extrem de complicat (nu mai intrăm în detalii) care nu are alt rezultat decît de a pune românii la cozi infernale la ghișeele fiscului. Și, este drept, ar da papa bun la vreo 30.000 de așa-ziși consultanți fiscali, evident oameni apropiați partidului de guvernămînt.
În fine, să nu ne mai lumngim cu detalii. Cele două acte normative proiectate nu fac altceva decît să sublinieze încă o dată că România nu este și nu poate fi altecva decît o țară a lucrului prost făcuit. Și fundamental negîndit. Am zis!

Cornelius POPA

Comments

comments

One thought on “România lucrului prost făcut

  • Apr 22, 2017 at 1:21 pm
    Permalink

    E teribil de amuzant că guvernul PSD vrea să introducă un sistem de impozitare supercomplicat cum e cel american (credeți-mă, îți trebuie multe zile să îți faci tax-returnul, câteodată chiar si un contabil), exact în momentul în care administrația Trump a afirmat aseară că vrea să simplifice sistemul, considerat muuuult prea complicat chiar și de Steve Mnuchin. Asta da, România lucrului prost făcut!

    Reply

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.