Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Din ciclul „o dată-n viață”: Parcarea supraetajată de lângă magazinul Star

Trebuia să ajung la piața de la parterul magazinului Star din Brașov, sau Universal așa cum îl știm cei mai vechi pe aici. După vreo două ture prin jurul magazinului în căutare de loc de parcare, m-am decis să folosesc pentru prima dată parcarea supraetajată construită de Primăria Brașov între magazinul Star și Spitalul Militar.

Aceasta are două intrări, cea de jos, dinspre Spitalul Militar și cea de sus, dinspre Tâmpa, chestie care mi s-a părut foarte tare.

Dau să intru în parcare, calea de acces spre barieră, adică acolo unde oprești ca să iei bilet, mi s-a părut destul de îngustă. Mi-am spus că asta e, dacă mi-a trebuit mașină mare trebuia să mă utilizez mai intens în spații înguste. Am luat tichet, s-a ridicat bariera, am intrat.

Eram pe platforma cea mai de sus, cea descoperită. În stânga mea, un Polo dă să iasă din locul de parcare. Deodată, dinspre planul înclinat care aduce mașinile de jos urcă o Skodă care a intră direct în Polo. Șoferii ies și încep să se certe. Românisme…

Cobor un etaj mai jos, a fost simplu pentru că gaura era direct în fața mea. La ieșirea din planul înclinat a venit de jos, din dreapta, o mașină care mi-a tăiat fața. Avea, cred, prioritate, dar eu de unde să o văd, că nu era montată nicio oglindă ca să mă pot asigura. Frână maxim și niciun eveniment neplăcut.

Volan maxim la stânga și dau să mai cobor un nivel. Doar că atunci când a trebuit să iau din nou stânga ca să intru în gaura înclinată care duce un nivel mai jos, țeapă.

Gaura este atât de mică încât nu ai loc să te încadrezi direct în ea. Dacă vii razant lovești cu aripa din spate, dacă vii larg riști să lovești cu partea din față a mașinii.

Bag două-trei manevre față-spate ca să mă încadrez în traiectoria perfectă, moment în care bizonul din spatele meu, care oprise la doi centimetri de bara mea, a considerat că este necesar să își facă simțită prezența cu un claxon și să gesticuleze nervos. Nicio intenție să dea cu spatele.

Ies din mașină ca să-i transmit belitului care scosese capul pe geam că dacă nu dă cu spatele eu opresc motorul, trag frâna de mână și-o las fix acolo, nu vreau s-o zgârii doar pentru că-i este lui lene să bage-n marșarier. Într-un final pricepe și dă cu spatele. Eu încap în gaură și mai cobor un nivel.

Determinat să nu mai pățesc nenorocirea de mai sus, la coborârea spre un nou nivel inferior mi-am calculat mai bine manevra. De unde, frate, parcarea-i cât o garsonieră comunistă iar gaura aia de coborâre cât un hublou de submarin. Iar față-spate de trei ori.

Mi-am spus în sine că mi-au cam ruginit instinctele de șofer, convins fiind că mă puteam totuși înscrie pe o trasă perfectă pentru a intra din prima în gaură. Totuși, cred că așa au crezut și alții care și-au lovit mașinile, mărturile se găsesc pe pereții parcării. Am renunțat.

Dau să urc înapoi la lumină, mi-am spus că ar fi bine să găsesc un loc de parcare mai aproape de ieșirea de pe platforma de sus.

Ajuns la un nivel sub cel mai de sus, găsesc un loc de parcare lângă o dubă. Dau să parchez cu spatele ca să evit problemele de vizibilitate la plecare. Același spațiu îngust, dă-i iar față-spate până am intrat pe trasa optimă pentru a parca.

M-am chinuit să o las în așa fel încât să nu deschidă niciun meltean portiera direct în aripa mea. Locul de parcare este extrem de mic, scurt, îngust. În fine, parchez. Ies din mașină să studiez cum am pus-o. Nu exagerez, locul de parcare este cu cinci centimetri mai lat în fiecare parte decât mașina mea. Iar am dat vina pe mașină, ce naiba mi-o fi trebuit mie ditamai cazanul …

Doar că în drum spre scări, care apropo, nu sunt marcate să vadă tot prostul „AICI”, observ că toate mașinile erau cam mari pentru locurile de parcare, chiar și cele mici …

Găsesc scările, cobor, ajung în piață, îmi fac treba. Vin înapoi încărcat cu sacoșe de cumpărături și dau să intru pe aceeași ușă, spre scări. Bilet mare pe geam: ușa se acționează doar din interior. Intru în parcare, observasem că au lift, îmi spun că tot răul e spre bine, oricum îmi rupeau plasele mâna.
Bilet mare pe lift: liftul nu funcționează.

După o mică pauză de deznădejde în fața liftului și o mică slujbă ad-hoc de pomenire cu voce tare a neamurilor adormite și neadormite ale celor care au făcut și administrează această parcare, urc pe scări câteva etaje și ajung la mașină. Mă strecor în spatele ei ca să pun plasele în portbagaj, repet locul este extrem de mic.

Plătesc, urc în mașină și plec. Dau să urc spre nivelul de sus unde este și ieșirea, rampa îngustă, iar manevre față-spate. Diferență mare de nivel, nu vezi nimic din ce se întâmplă sus, Skoda de la începutul articolului n-a avut nicio șansă să vadă Polo-ul care dădea cu spatele.

Am ieșit din parcare, mulțumit că plecam cu mașina intactă. Niciodată nu mai parchez acolo, prefer să iau amenzi fără număr, prefer să o las pe trotuar în fața magazinului Star.

În altă ordine de idei, dacă doriți o parcare bună pentru bicle, mopede, motociclete, Smart-uri și maxim Mini One, recomand cu căldură. Alfel nu.

Sorin BÂSCĂ

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...