Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Cronica unei minciuni anunțate

Statistică. Adică, dacă luăm în considerare definiția din DEX, evidență numerică, situație cifrică a unor fenomene (izolate sau de masă). Știință care, folosind calculul probabilităților, se ocupă cu studiul cantitativ al fenomenelor de masă, prezentate de elemente care au anumite caracteristici comune.

Cele mai sus scrise reprezintă definiția științifică, zisă și intelectuală a noțiunii de statistică. Dar mai există o altă definiție, una de sorginte locală, evident, ticăloșită, care zice așa: statistica reprezintă chintesența minciunii oficiale într-un stat. Ceea ce la noi se potrivește ca o mănușă. Și mă voi opri la marele neadevăr guvernamental rostit de cetățeanul Dragnea pînă la uzura cuvintelor (și susținut de diva de Craiova): PSD a mărit și mărește puterea de cumpărare a cetățeanului român. Măi, să fie! Chiar așa? Dacă ne uităm la statistica oficială, aia dată de INS, poți jura că da. A crescut nivelul salariului minim garantat? A crescut! S-a majorat și punctul de pensie la 1.000 lei/ S-a majorat! Cresc ajutoarele sociale? Cresc! S-a ieftinit boleșnița pentru pensionari la 10 la sută din valoarea medicamentelor? S-a!

Așadar, în concluzie, a crescut puterea de cumpărare a românului, așa că o parte zdravănă a programului de guvernare al socialiștilor este bifată ca realizată. Realitatea nu este însă nici pe departe atît de de roz. Dimpotrivă, tinde a căpăta culoarea unei bucăți de parizer uitate la soare. Adică vomițiu. Și aceasta pentru că, pe măsura creșterii veniturilor UNEI PĂRȚI A POPULAȚIEI ACTIVE (în mediul privat valkurile de majorări salariale nu stîrnesc nici un fel de ecouri), cresc și prețurile. Și nu cu puțin.

Dacă reușim a da jos păienjenișul de pe datele statistice, vom vedea că, încă de la primele luni ale anului în curs, în România, inflația a prins a zburda iarăși. După un decembrie 2016 în care rata inflației a fost una cu minus (-0,5% față de decembrie 2015), după un 2015 (parțial) și un 2016 (în totalitate) în care indicele prețurilor de consum a scăzut constant, în 2017 acesta a zvîgnit mai ceva ca o rachetă nord coreeană. INS vorbește suav despre o rată a inflației de 0,6% la luna mai 2017. Dar această rată este calculată categoric după formula: ”sîntem doi inși, eu mănînc două franzele, tu nu mănînci nici una, deci, statistic vorbind, mîncăm fiecare cîte o pîine”. Este suficient a te vîntura prin magazine și, în special, în cele din zona de retail: prețurile au crescut cu circa 20% la alimente și, cu precădere, la legume și fructe, deși sîntem în plin sezon de vegetale. Carnea și untul reprezintă ”locomotivele” cursei galopante a prețurilor, dar nu se află în izolare, fiind secondate de cam toate prețruile și tarifele. Au crescut și tarifele utilităților (energia electrică cu 10%, cea termică, gazele naturale la care, apropo, nu mai plătim volumul consumat de ani de zile ci o așa zisă putere calorifică pe care nimeni nu are voie să o verifice și trebuie să luăm de bună ceea ce se publică pe site-ul celor de la Mediaș, salubritatea, apa, canalul). Transportul aerian a luat-o și el în sus, ca și multe alte zone de prestări de servicii.

Dar, desigur, puterea de cumpărare a românilor a sporit grație nesmintitei griji a guvernanților noștri. Guvernanți doar cu numele, pentru că, în realitate, prezența lor nu este altfel decît strict dăunătoare unei economii care, pînă cu ceva timp în urmă, mergea bine.

N.A. În pofida datelor statistice triumfătoare raportate de INS cu mîndrie patriotică, un pericol imens planează asupra cabinetului PSD: scumpirea berii și a semințelor. Atunci s-ar putea lăsa cu pălituri de osîndă. Am zis!

Cornelius POPA

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...