Abuzul în serviciu – prag. Între necesitate și opțiune

•  Curtea Constituţională a dat o nouă decizie prin care îndrumă legiuitorul să modifice conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu, reglementată în art. 297 NCPPractic instituţia care asigură conformitatea legilor cu „coloana vertebrala“ a legiferării în România, Constituţia vine şi confirmă modificările propuse prin Ordonanţa nr. 13, care aşa cum ştim a generat ieşirile în stradă. Lozincile aruncate în acele momente pălesc în acest moment şi confirmă, încă o dată, manipularea la care este supusă societatea românească atunci când se manifestă lipsă de informare

Prin această nouă decizie, Curtea Constituţională repune România pe un drum firesc şi confirmă faptul că ţara nu şi-a pierdut caracteristica de a fi un stat de drept. Introducerea pragului, ca o condiţie de existenţă sau element constitutiv al infracţiunii vine să protejeze cetăţenii împotriva abuzurilor celor aflaţi la putere. În acelaşi timp, politicienii (categoria cea mai vizată de existenţa actualei forme a infracţiunii) devin liberi, aşa cum trebuie să fie într-o ţară democratică, pentru că nu mai sunt supuşi unei forme de şantaj.

Pentru confirmarea celor spuse anterior voi face o paralelă între actuala reglementare şi cea viitoare, care în conţinutul ei va avea stabilit şi un plafon minim al prejudiciului, pentru a putea fi calificată drept infracţiune.

Art. 297 Noul Cod Penal defineşte abuzul în serviciu ca fiind „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin această cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“.

Se poate observa că formularea conţinutului infracţiunii este lacunară, termenii sunt generali, lăsând loc de interpretare din partea organelor de anchetă, iar în acest mod, lipsind protecţia din partea statului, comportamentul oricărui funcţionar public poate fi calificat drept abuziv, defectuos. Prin conţinutul acestei infracţiuni funcţionarii publici devin unelte ale organelor de anchetă penală.

Noţiunile de „cauzare a unei pagube ori o vătămare“ din conţinutul infracţiunii sunt lipsite de esenţă, generale şi echivoce, astfel că pot îngloba orice comportament al unui funcţionar public. Practic, încadrarea unui comportament sau unor acţiuni în conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu rămâne la latitudinea suverană a organului de urmărire penală, fapt care nu este apanajul unei democraţii, ci a unui sistem opresiv.

Prin introducerea unui prag minim în conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu se crează o măsură de protecţie pentru funcţionării publici împotriva abuzurilor, iar organele de urmărire penală, pentru a declanşa o anchetă sunt obligate să depună adune probe pentru susţinerea invinurii, iar nu să se rezume la o simplă plângere sau denunţ pentru deschiderea unui dosar penal.

O altă consecinţă nefastă pentru structurile de forţă ale statului este aceea că prin introducerea pragului multe dosare făcute exclusiv pe baza unui denunţ vor trebui să fie închise. Statistica în luna februarie 2017, la momentul ieşirilor în stradă împotriva ordonanţei 13, spunea că în cazul introducerii pragului de 200.000 lei la infracţiunea de abuz în serviciu, 80% din dosarele aflate în instrumentare la DNA vor trebui închise.
Rămâne însă, de văzut, care va fi cuantumul acestui prag.

Mihai POPA, deputat PSD

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply