C’ART Fest, sau de ce-i trebuie chelbosului tichie cu mărgăritare

Presimt că-mi voi lua destui pumni în cap, fie ei și virtuali, pentru acest articol, am cumpănit foarte mult înainte să îl scriu, dar până la urmă am ajuns la concluzia că trebuie să fie și un Grinch care să le strice tuturor cheful, altfel n-ar mai exista oameni frumoși și liberi.

Știu, am calitatea de a strica cheful tuturor cu păreri care nu sunt tocmai comode și nu știu să tac din gură atunci când, poate, ar trebui, dar dacă tac simt că moare ceva în mine și nu mă pot stăpâni.

Am urmărit festivalul C’Art Fest care se desfășoară an de an la Cristian. Anul acesta a fost ediția a patra.

Festivalul C’Art Fest are un buget de peste 100.000 de euro (atât era în 2016, în 2017 pare că a fost mai mare), bani cu care s-ar fi putut construi câteva case pentru tinerii cu copii care muncesc zi de zi și nu își permit să plece din casele părinților.

Tot cu acești bani s-ar fi putut amenaja canalizarea și alimentarea cu apă și gaz pentru nevoiașii care locuiau acum ceva timp în niște condiții mizere, pe stânga drumului național lângă calea ferată. Iar dacă s-au făcut între timp aceste lucruri, mea culpa, rămân la construcția de case.

Sper că ați remarcat încă de la început faptul că pun accent pe material înaintea spiritualului. Așa este, chiar dacă și cultura este importantă pentru oameni, cred că suntem o țară aproape de lumea a treia și ar trebui să fim mai preocupați de investiții care să ne mai spele decât de cele care să ne înalțe. Pentru că după ce plecăm înălțați de la festivaluri culturale picăm direct în mocirla cotidiană și nu este deloc plăcut.

Să trecem și la festivalul de la Cristian. Abordăm prima dată oportunitatea realizării unui astfel de eveniment acolo.

Știu că în Cristian locuiesc și oameni care lucrează în Brașov și că majoritatea locuitorilor de acolo nu pasc oi și vaci toată ziua, deci s-ar fi putut spune că s-a organizat un astfel de festival pentru ei. Doar că acești oameni au acces la evenimente culturale din orice oraș din România, nu sunt captivi în comună la fel ca restul de 50% din populația comunei, care cresc oi și vaci și pe care i-a durut la spate de C’Art Fest.

În plus, Cristianul nu este o comună turistică, numărul structurilor de primire a turiștilor fiind aproape de zero, deci motivul cu promovarea turismului în zonă nu există.

Să trecem acum și la partea artistică a festivalului. Aici nu prea am înțeles de unde vine identitatea acestuia. Florin Piersic Junior, Oana Pellea, Grigore Leșe, Nicolae Zamfir. Nume demne de un festival din Vama Veche cu mult fum de iarbă, alcool și panseuri adânci sau festival de hipsteri corporatiști, dar nu pentru Cristian, unde până acum vreun an sau doi s-a organizat festivalul „Drumul Pâinii” …

Nu știu ce se fumează pe la Primăria Comunei Cristian, dar să cheltui suta de mii de euro pe un festival pentru corporatiștii de la fabricile din zonă miroase ori a lipsă totală de inspirație ori a spălare de bani.

În rest, numai de bine!

Sorin BÂSCĂ

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply