Pe cine deranjează excelența?

• „În luna septembrie 2008, când dr. Bogdan Andreescu a devenit managerul Spitalului Clinic Colentina, spitalul era, ca foarte multe spitale din România de la acea vreme, un spital falit. Era un spital plin de datorii, cu conturile blocate, cu firme care nu voiau să livreze nici măcar minimul necesar derulării activității unui spital. Cine și-ar fi dorit să preia un astfel de spital? Evident, doar Bogdan Andreescu, căruia îi plac provocările!”, declara, în urmă cu opt luni, dr. Dana Ionescu, din poziția de director medical și în calitatea ei de membru solidar al echipei de conducere a proiectului de dezvoltare a spitalului, proiect pe care cu mândrie l-a denumit „planul construcției Enterprise” (Dana Lascu-Evz.ro).

În aceste condiții, nu este de mirare că a devenit un adevărat moment de doliu pentru membrii echipei, ziua în care, în ianuarie 2017 Primarul General al capitalei îl demitea pe baza unui argument ridicol pe Bogdan Andreescu, artizanul și strategul care își pusese amprenta prin modul deștept și entuziast cu care schimbase condițiile de funcționare ale unei unități sanitare aflate anterior în derivă, dar devenite extrem de rapid o zonă de confort profesional pentru majoritatea angajaților și una de siguranță (chiar dacă probabil numai relativă – doar trăim în România, ce naiba!) a actului terapeutic pentru pacienți.

Într-un singur an, Dr. Bogdan Andreescu nu numai că a reușit să fie plătite toate datoriile, dar a făcut în așa fel încât spitalul să se plaseze pe o asimptotă a dezvoltării, care, ca orice asimptotă, a avut o traiectorie continuu ascendentă.

Despre stilul de lucru al acestui medic-manager, aceeași dr. Dana Ionescu, pe care noul conducător al spitalului a păstrat-o din vechea echipă de conducere, spunea: „Este un tip extrem de riguros, totul este gândit în cel mai mic amănunt… Privea fiecare zi de muncă ca pe o lecție care trebuie rezolvată. De la el am învățat să îmi organizez activitatea pe baza principiului că „totul se face conform unui plan“. Mai târziu, când a venit momentul pentru modificarea structurii spitalului, toată echipa a fost implicată în elaborarea unor note de fundamentare. „Până ajungeau în forma finală se rescriau de 10 ori. Asta pentru că de fiecare dată îi mai veneau niște idei și le completam, le aranjam în așa fel încât să fie ușor de parcurs, să aibă o logică anume“. Cine era acest perfecționist al managementului de spital de stat, o spune tot Dana Ionescu: „Un om care are managementul sanitar în sânge, un pasionat, un vizionar!“ Vizionar care realizase, în plus, fără să i-o ceară nimeni, și un plan deștept pentru

Spitalul Metropolitan al capitalei!
Este oare aceasta o definiție a excelenței în conducerea unui spital de stat în România? Este, și încă cu prisosință!

Ne-am fi așteptat, în buna tradiție națională, că, după ce a pus „pe roate“ șandramaua care scârțâia din toate încheieturile, liderul echipei să intre într-o stare de „hibernare“, mulțumit că nu mai are de ce să își mai facă prea multe probleme, având toate condițiile de a-și „savura“ succesul evident. Dar nu, tendința spre mai mult îi va face din nou cu ochiul și îndrăznește să gândească crearea unei zone de excelență profesională în spitalul pe care îl conducea, prin atragerea a doi tineri neuro-chirurgi școliți în Europa largă și cărora le promite sprijinul în acest sens. Culmea, se mai și ține de cuvânt, din primul moment și până când este schimbat din funcție, înlocuit, nu pentru că nu ar fi fost performant, ci pe bază de „incident de termoficare neimputabil managerului“. Cu cine? Cu, așa cum am supranumit-o eu, „Vrăbi 2”, aka Silvi Ifrim, care (conform cu informațiile apărute în media), încă de a doua zi după numire, în calitate de proaspăt „unsă” manager interimar începe un război cu partea „luminoasă a lumii“ medicale din spital (cea avidă de progres) și inițiază blocarea până la desființare a aproape tuturor direcțiilor de dezvoltare, prin scăderea până la anulare a oricăror resurse de susținere materială, decizională și de personal. Oamenii au înghițit cât au putut (și încă ar mai fi înghițit – de frică), până când doi tineri neuro-chirurgi (tot de excelență!) au răbufnit prin demisiile anunțate public. Oare au făcut-o din solidaritate cu fostul manager? Nu, pentru că dacă ar fi fost așa, nu ar fi așteptat să treacă opt luni de la momentul trecerii lui „pe linie moartă“.

Nu știu precis, dar am chiar senzația că Bogdan Andreescu i-a și sfătuit să n-o facă, tocmai pentru a continua proiectul început, care își arătase cu prisosință roadele. Deci, de ce și-ar da cei doi demisia? Pentru că nivelul de excelență la care erau obișnuiți să funcționeze ca normalitate profesională, nu mai putea fi atins!

Și era intangibil, nu doar din când în când, ca până acum câteva luni, ci deloc, ca de ceva vreme încoace. Acesta poate fi motivul pentru care oameni de mare performanță morală și profesională nu pot răbda prea mult timp. Cei doi colegi mai tineri au reacționat practic precum doi samurai, care nu suportă jignirea de a fi duși, prin forța abuzului și a desconsiderării, într-o mocirlă a onoarei profesionale. Demisia ca seppuku! De aceea a fost încă de la început un gest fără întoarcere!

De atunci mă tot gândesc la un lucru. Dacă, până nu de mult, au fost consumate enorm de multe energii în lupta dusă în scopul anihilării prin „punere în carantină” până la pronunțarea instanțelor a ceea ce unii au considerat a fi un pericol pentru sistemul spitalicesc de stat (Prof. Dr. Gheorghe Burnei), oare nu s-ar putea ca măcar aceeași cantitate de energie să fie îndreptată și înspre promovarea unei valori ale aceluiași sistem? Vorbesc de Dr. Bogdan Andreescu (pe care mărturisesc că nu îl cunosc, după cum mai precizez că nici nu am niciun interes la Spitalul Colentina), căruia i s-ar cuveni să continue ceea ce a început. Deși s-ar putea ca, la fel precum colegii lui neuro-chirurgi, să nu-și mai dorească. Mai ales că ar trebui să o ia, nu de la început, ci mult mai din urmă!

Și, a propos de demisii. Dacă demisiile profesionale ale dr. Ionuț Gobej și dr. Dorin Bica au fost urmate de demisia managerială a doamnei Silvi Ifrim (zisă de onoare, dar, de fapt, urmare a recunoașterii faptului că a inversat succesiunea din expresia „să faci din rahat-bici“, prin zicerea oficială mângâietoare pe frunte “poate că nu a avut disponibilitatea de a dialoga şi de a înţelege toate tensiunile din spital“), nu ar fi util să ne gândim la ducerea până la capăt a responsabilității pentru tot acest adevărat scandal public? Spre cine? Spre personajul individual sau colectiv (după cum dorește fiecare să considere) care a făcut numirea! Fac această precizare, nu pentru că aș vrea să o exonerez pe doamna Primar General de o atare răspundere, ci pentru că mi se pare de bun-simț ce îmi comunica Bogdan G. Tabarcea pe FB: „D-na Firea nu cred că va avea puterea de a pune în practică soluția (de a-l reinstala pe dr. Bogdan Andreescu – nota mea!) pentru simplul fapt că ea doar numește, nu și decide cine este manager. Deciziile pun pariu că vin de la centru. Să nu ne mai facem iluzii că primarul are vreo altă putere decît cea formală.“

O.K. atunci, zic și eu, „trădare… dar să știm și noi”. Adică să știm cine mai trebuie să demisioneze obligatoriu pentru a plăti toată această succesiune de grozăvii, din care singurii care suferă sunt bolnavii care nu au mai fost operați începând cu momentul depunerii a ceea ce vom putea denumi în sistemul de sănătate publică „demisia celor doi”!

La final, nu îmi rămâne decât să mai pun o întrebare, determinată de declarația doamnei P.G.M.B. la demiterea fostului manager: „motivul pentru care domnul doctor Andreescu, a fost schimbat nu a fost pentru că pentru o oră-două, spitalul nu a avut căldură din cauza unei avarii, ci pentru că am primit mai multe informări cu privire la faptul că există suspiciunea unor acţiuni la limita legii sau cu încălcarea legii în actul managerial…Cred că instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria în perioada următoare cu privire la activitatea fostului manager”. Bun, dar acum, la opt luni după, s-o fi confirmat măcar vreuna dintre ele? Sau rămânem la „suspiciunea rezonabilă“ că dr. Bogdan Andreescu a fost schimbat că „așa au vrut mușchii“ cuiva? Și atunci vorbim de abuz. Al celor pe care îi deranjează excelența.

Nu?

Dr. Dan GRIGORESCU

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply