Punct de vedere cu privire la legile Justiției

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va emite în săptămâna 25-31 septembrie, avizul consultativ cu privire la legile Justiției. Procedura de avizare a acestui act normativ de către CSM a parcurs un calendar de consultare a mai multor instituții juridice, respectiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ),  Parchetului de pe ÎCCJ, a celorlalte instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea, a Institutului Naţional al Magistraturii, a Şcolii Naţionale de Grefieri, a Inspecţiei Judiciare precum şi a asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, care au transmis CSM propunerile şi observaţiile pe marginea acestui proiect de lege.

Proiectul propus de ministrul Justiției, Tudorel Toader, pentru modificare Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede ca mandatul şefilor principalelor parchete să fie extins de la trei la patru ani, Inspecţia Judiciară să treacă din subordinea CSM în subordinea Ministerului Justiţiei, iar ministrul Justiţiei poate să ceară procurorului general sau, după caz, procurorului- şef al DNA sau DIICOT informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii.

Deși există mai multe critici cu privire la acest proiect, ministrul Tudorel Toader a prezentat și expus în motivele care stau la baza acestor modificări. În primul rînd  proiectul de modificare a legilor Justiţiei conține toate prevederile cerute în ultimul raport MCV, include de asemenea o serie de decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi noile „realităţi şi nevoi ale sistemului judiciar” care impun reformarea cadrului legislativ în domeniu.

Ministerul Justiției, prin această iniţiativă, a căutat găsirea celor mai eficiente soluţii legislative ce pot îmbunătăţi activitatea şi organizarea sistemului judiciar. Calitatea activității juridice depinde în primul rând de calitatea oamenilor care realizează justiţia, respectiv, cunoştinţe profesionale, echilibru, maturitate, seriozitate şi dedicare.

În ceea ce priveşte criticile cu privire la eliminarea preşedintelui țării din procesul de numire a procurorilor şefi ai principalelor parchete şi menţinerea în acest proces doar a Ministerului Justiţiei (instituția care propune), proiectul juridic arată că atât selectarea candidaturilor, cât şi numirea în funcţie de către CSM (instituția care poate refuza o singură dată motivat) trebuie să se realizeze într-un mod deschis, transparent şi bazat pe merite.

av. Mihai POPA, deputat PSD Brașov

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply