Marius Dunca, după eşecul de la CM de gimnastică: “Simt o dezamăgire în suflet”

”Mă bucur că s-a făcut schimbarea la FR de Gimnastică și n-o putem acuza acum pe Andreea Răducan de acest rezultat. Dar simt o dezamăgire în suflet, pentru că gimnastica era ceva cu care poporul acesta se mândrea, s-a mândrit întotdeauna. Din păcate însă trebuie să facem o analiză în toate federațiile, ceea ce am spus deja fiecărui președinte de federație. Să fim realiști, să fim sinceri unii cu alții, în stilul acesta nu mai putem continua. Vin doar la finanțare, nu-și asumă nimeni rezultatele. Aceleași programe, același dosar de finanțare, ca acum 10-15 ani. Nimeni nu vine cu o viziune, nimeni nu vine cu o strategie, nimeni nu vine cu o asumare, nimeni nu vine cu o planificare, unde vom fi peste 2-3-4 ani și lucrul acesta mă determină să prioritizez federațiile. Noi, stat român, alegem anumite ramuri sportive, evident în urma unor calcule matematice și a rezultatelor din ultimii 25 de ani, rezultate la olimpiadă, la campionate mondiale, europene, și stabilim clar o strategie. După care venim cu un plan, pentru că datoria noastră, a statului și a guvernului, este investiții în juniori și tineret. Vrem performanță, atragem mediu privat. Stabilim o nou viziune și o nouă strategie a sportului. Este un T zero pentru toată lumea, sper să înțeleagă, o să apară și supărări. Sunt federații, precum canotajul, luptele, judo, atletismul, unde mai avem antrenori, juniori, o bază de selecție cred că trebuie să fim foarte atenți cu acestea, pentru că sportul este cel mai bun ambasador. E nevoie de o nouă strategie și viziune asupra sportului de la începutul anului viitor”

Marius DUNCA

Articole din aceeași categorie:

Comments

comments

Leave a Reply