Tenorul de serviciu sau ,,lista” lui Arnold (Ungar)

Arnold Ungar, acest corifeu al Consiliului Local – Brașov,  se vrea – în visele lui – un fel de obersturmfuhrer  al opoziției din administrația brașoveană, dar deja începe să ne agaseze cu vocalizele lui de tenor dintr-un spectacol provincial de revistă. Sala în care se desfășoară ședințele Consiliului Local Brașov este destul de generoasă, dar totuși devine mult prea mică atunci când Herr Heffe SD începe să elucubreze.

Trebuie sa recunosc, ne-a păcălit o perioadă, i-a certat pe edilii Brașovului o perioadă de 2 ani, zi de zi, ședință de ședință, însă din momentul în care a fost numit în Comisia Juridică, ei bine din acel moment, a devenit un cățeluș obedient al puterii din administrația brașoveneană, lăudându-l și apărându-l pe edil și apropiații lui ori de câte ori avea ocazia.

Ei bine până azi, când apelând la niște vocalize ieftine (dar care culmea, sperie și păcălesc caracterele slabe), apelând la decibelii săi tenorici, a strigat la consilierii locali și la viceprimar cerând o listă cu toți membrii CA din societățile primăriei și cerând să i se spună și gradele de rudenie. Cererea la prima vedere pare întemeiată și corectă, dar mi-e teamă că e doar un foc de paie care este menit să stingă tăciunii aprinși de noi. De ce spunem asta : pentru că Bastos, ,,în nemerncia lui ca un câine turbat …..” .Tot timpul a cerut și nu a făcut nimic.

Nu ai înaintat nici măcar o acțiune judecătorească pentru anularea vreunei situații pentru care ai elucubrat ca un fariseu.  Nu ne mai păcălești! Ai mai lătrat odată până ai primit, acum ce vrei, ți-e fomiță iar? Nu te credem Arnoalde. E vrăjeală. Și la urma urmei, listele cu membrii CA le poți obține prin adrese scrise de la societățile respective pe Legea accesului la informația publică. Gradele de rudenie, în afară de cele evidente gen Bertea – Oprică, de unde să le știe Costel Mihai?

Da ce, le-a ținut el oamenilor lumânarea când au procreeat? Hai că ești penibil și răsuflat și nu mai țipa că sperii doar copiii ! Te dai OBERSTURMFUHRER dar ai dovedit că ești doar un fel de SCHMEICHLER-SCHUHPUTZER  – în traducere un slugarnic – lustragiu. Te vrei tenor de SCALA DIN MILANO, dar nu ești decât un manelist de birt de cartier ce chelălăie gângurind printre molfăieli și se acompaniază fals și atonal la ,,calorifer dă piept”.

P.S.  De ce am zis că focul l-am aprins noi? Citiți articolul nostru ,,Turnul de fildeș,, ! Stați liniștiți, că noi ne ocupăm serios, nu pe diversiuni și tehnici de manipulare. Vă ținem la curent.

P.S. !!   Nu mai țipa Arnoalde că sperii copii !

ACCINTE




Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.