Personalităţi braşovene la Centenarul Marii Uniri – General de divizie Traian Moşoiu

În istoria popoarelor există momente de răscruce, când acestea îşi încredinţează soarta în puterea braţelor ostaşilor.Unul dintre marii comandanţi ai armatei române pe timpul războiului de reîntregire naţională a fost generalul Traian Moşoiu, născut pe meleaguri braşovene. Ne referim la o personalitate militară de excepţie, al cărei trecut a fost jalonat de credinţă şi călăuzit de datoria faţă de ţară.

Generalul Traian Moşoiu s-a născut la data de 2 iulie 1868 în localitatea Tohanu Nou, în judeţul Braşov. După absolvirea liceului „Andrei Şaguna” din Braşov, a urmat cursurile Şcolii Militare din Wiener Neustadt, pe care a absolvit-o la 1 ianuarie 1889, când a primit gradul de sublocotenent şi a fost repartizat la un regiment din garnizoana Sibiu. După aproape doi ani de stagiu în armata austro-ungară, la 15 iulie 1891 a trecut munţii în România. La 1 aprilie 1893, prin Înaltul Decret Regal nr. 1112, a fost încadrat în armata română cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la Regimentul 9 „Râmnicu Sărat”.

Grade militare deţinute în timp: locotenent (10 mai 1894), căpitan (28 noiembrie 1900), maior (1 iulie 1909), locotenent-colonel (1 octombrie 1913), colonel (1 aprilie 1916), general de brigadă (1 aprilie 1917), general de divizie (1 aprilie 1919).

La 28 noiembrie 1900 este transferat la Regimentul 19 Infanterie, fiind detaşat la Şcoala copiilor de trupă. La 1 aprilie 1903, este mutat la Secţia 2 Informaţii din cadrul Marelui Stat Major, unde se face util prin cunoştinţele sale de limba germană şi maghiară pentru traducerea unor studii privind organizarea armatelor străine.

Peste un an de zile, la 1 aprilie 1904 a fost transferat la Batalionul 9 Vânători.Comandantul batalionului, locotenent-colonelul Dimitrie Cocorăscu, îl caracteriza astfel: „De o constituţie foarte robustă şi o sănătate perfectă. […] Caracter cavaleresc; are foarte dezvoltat simţul moral în viaţa socială. […] Deşi în afară de soldă nu posedă decât foarte puţine mijloace de existenţă, totuşi D-sa ştie să trăiască cu cumpătare, fără a recurge la datorii. Nu are absolut niciun viciu şi nu are obiceiul jocurilor de noroc. Posedă cele mai frumoase sentimente asupra familiei, religiei, dinastiei şi neamului românesc.[…] Supus şi foarte respectuos faţă de şefii şi superiorii săi, este de o severitate bine chibzuită faţă de inferiori, pe care ştie să-i pună pe calea muncii şi progresului”.

La 1 iulie 1909 a fost mutat la Regimentul 30 „Muscel”. Cu această unitate a luat parte la campania din Bulgaria din 1913, îndeplinind funcţiile de comandant de batalion şi de ajutor (locţiitor) al comandantului regimentului. La 1 octombrie 1913 a fost transferat la Regimentul 6 „Mihai Viteazul”, pentru ca peste câteva luni, la 1 aprilie 1914, să fie numit comandant al Batalionului 7 Vânători. Peste doi ani, la 1 aprilie 1916, preia comanda Regimentului 2 „Vâlcea”.

În perioada 14-24 august 1916 în calitate de comandant al Regimentului 2 „Vâlcea” şi al Grupului „Lotru” (format din Regimentele 2 „Vâlcea” şi 5 Vânători) a participat la luptele din Valea Oltului. Între 24 august şi 26 septembrie 1916, în fruntea Brigăzii 3 Infanterie, a luat parte la luptele de la Sibiu. De la 26 septembrie la 8 octombrie 1916 a comandat Brigada 26 Infanterie în luptele pentru apărarea Văii Oltului. A comandat Divizia 23 Infanterie de la 8 octombrie la 9 noiembrie 1916, cu care a participat la acţiunile de luptă din munţii Argeşului şi, ulterior, în retragerea armatei române spre Siret. Pentru vitejia, priceperea şi energia cu care şi-a condus trupele în timpul campaniei din anul 1916 a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a prin Înalt Decret nr. 16 din 2 ianuarie 1918.

În perioada 21 ianuarie 1917-22 mai 1918 a comandat Divizia 12 Infanterie, cu care a luat parte la luptele din vara şi toamna anului 1917 din zona Soveja, Răchitaşul, Valea Dumicuşului.

După reintrarea României în război, la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, a comandat Divizia 7 Infanterie. În fruntea acestei divizii a traversat munţii în Transilvania în zona Bistriţa-Năsăud, militarii fiind primiţi cu entuziasm de populaţia românească. La 12/25 noiembrie Divizia 7 Infanterie a intrat în oraşul Reghin. În ovaţiile mulţimii, generalul Traian Moşoiu declara: „Nu vin ca un cuceritor, căci voi v-aţi cucerit deja Ardealul şi celelalte părţi locuite de români, vin numai ca să cimentez ceea ce voi înşivă aţi cucerit şi să dau viaţă visului mare, «de jalea căruia ne-au răposat şi moşii şi părinţii”.

La 11 decembrie 1918 a fost înfiinţat Comandamentul Trupelor din Transilvania, generalului Traian Moşoiu încredinţându-i-se conducerea acestuia. În această calitate, a condus acţiunile militare care au dus la eliberarea unei mari părţi a teritoriului Transilvaniei, până la linia Munţilor Apuseni. În perioada 12 aprilie – 24 iunie 1919 a fost însărcinat cu comanda Grupului de Nord din cadrul Comandamentului Trupelor din Transilvania, îndeplinind concomitent şi funcţia de ajutor al generalului Gheorghe Mărdărescu. Unităţile militare din cadrul Grupul de Nord au eliberat Crişana şi Maramureşul de sub ocupaţia trupelor maghiare bolşevizate, la 15 iulie 1919 trupele române atingând râul Tisa.

După respingerea ofensivei declanşate de armata maghiară în noaptea de 19/20 iulie 1919, Grupul de manevră condus de generalul Traian Moşoiu, compus din Diviziile 1 şi 6 Infanterie şi Divizia 6 Cavalerie, a decis, la 24-26 iulie 1919, soarta bătăliei de pe Tisa, atacând fulgerător din flanc şi din spate trupele maghiare.

Mărturiile vremii arată că, la eliberarea orașului Oradea, generalul Moșoiu n-a mai avut răbdare să intre în localitate odată cu armata sa. Cutezătorul general s-a deplasat cu un automobil și a pătruns în oraș înainte de a fi fost ocupat și securizat de către trupele române. A fost cel dintâi ofițer român care a intrat, chiar în ziua de Paști, în orașul în care în urmă cu doar câteva ore bolșevicii făceau legea, tăind și spânzurând. Cetățenii din Oradea l-au primit ca pe un rege. Nicolae Iorga, elogiind isprăvile generalului Traian Moşoiu scria: „Astfel energicul general ardelean, care şi-a dus ostaşii cu un avânt uimitor, chiar pentru cei cari ştim ce înseamnă o înaintare românească, atunci când nu se loveşte de piedica unui duşman, având mijloace de luptă incomparabil superioare, a fost primit cum rareori a fost întâmpinat un şef de cuceritori. Automobilul lui atât de îndrăzneţ, mânat mult înaintea regimentelor cari înaintau, a fost literalmente copleşit, înăbuşit de flori“. După ofensiva română la vest de Tisa şi intrarea armatei române în Budapesta, care au dus la înlăturarea regimului bolşevic al lui Bela Kun, generalul Traian Moşoiu a fost numit comandant al Garnizoanei Militare Budapesta şi guvernator militar al teritoriului de la vest de Tisa.

După trecerea sa în rezervă, în decembrie 1919, generalul Traian Moşoiu s-a implicat în viaţa politică. Pentru o scurtă perioadă, între 2 şi 12 martie 1920 a fost ministru de Război în guvernul Blocului Naţional, condus de Alexandru Vaida-Voevod. La 24 ianuarie 1922 generalul Traian Moşoiu a fost numit ministru al Comunicaţiilor în guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu, funcţie îndeplinită până la 29 octombrie 1923, ulterior fiind numit ministrul Industriilor şi Comerţului (30 octombrie 1923-29 martie 1926). În timpul mandatului său ministerial, generalul Traian Moşoiu a condus şi comisia însărcinată cu organizarea festivităţilor Încoronării de la Alba Iulia şi Bucureşti din octombrie 1923.

Este autorul a mai multor studii de specialitate precum Spiritul ofensiv al infanteriei sau Instructorii recruţilor de infanterie. De-a lungul carierei militare a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, Ordinul „Steaua României”, Ordinul „Coroana României”, Medalia jubiliară „Carol I”, „Legiunea de onoare” ş.a. A încetat din viaţă la 15 august 1932, fiind înmormântat la Cimitirul Militar Bellu.

În ciuda înfățișării sale războinice, severe, a chipului său, generalul Moșoiu a fost descris ca un caracter pașnic și modest în relațiile de zi cu zi, însă aprig și deloc îngăduitor cu ofițerii care-și neglijau îndatoririle, mai ales în condiții de război, când orice greșeală a unui superior putea fi plătită cu prețul suprem de către soldații din linia întâi. Era prietenos şi blând în relaţiile cotidiene, cu o privire plină de demnitate, delicată şi distinsă, dârz şi cu judecată cumpătată, manierat şi de o rară modestie şi sensibilitate sufletească, caracter ales şi dăltuitor de caractere, călăuzitor de oameni şi cârmuitor de suflete, cu o inimă plină de iubire şi iertare, dar exigent şi niciodată tolerant cu cei care nu-şi îndeplineau, fără reproş, misiunile sau îndatoririle funcţiei ce o ocupau. Era, prin urmare, omul cu vocaţia şi calităţile carierei militare, apt pentru performanţe deosebite, atât în timp de război cât şi în timp de pace. Generalul Moşoiu a suportat cu uşurinţă privaţiunile vieţii de campanie. A dus o viaţă soldăţească aspră, aşa cum era ea în linia întâi. A fost, totodată, personalitatea – comandant care a avut tăria să învingă sentimentul fricii şi grija morţii.

 

Nicolae USZKAI – ANCMRR/MApN, Filiala Braşov

This slideshow requires JavaScript.

Surse:

Arhivele Militare Române, fond Direcţia Cadre Învăţământ, Memorii Bătrâni, Generali, lit. M, dosar nr. 50.

Lucian Predescu, Enciclopedia României, Editura Saeculum, Editura Vestale, Bucureşti, 1999.

Alexandru Dragomirescu, Cantemir Moşoiu, Generalul Traian Moşoiu. Ostaşul şi politicianul în slujba Ţării, Editura Printeuro, Ploieşti, 2002.

*** Miniştrii Apărării Naţionale. Enciclopedie, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2012.

Bihoreanu, Tudor Gheorghe; Moşincat, Constantin; Tulvan, Ioan – Generalul Traian Moşoiu – Arhanghel al bătăliei pentru Ardeal, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2002,

Surse foto: Muzeul Național de Istorie a României

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.