Producătorii casnici de energie electrică, scutiți de impozit

Proiectul de lege prin care se introducea noțiunea de prosumator în economia românească, a fost adoptat de Camera Deputaților. Actul normativ stabilește că orice gospodărie poate să producă energie din surse regenerabile pentru a-și acoperi consumul, iar surplusul de energie îl poate vinde în sistem, fără a plăti taxe. De menționat este că furnizorul este obligat să preia surplusul de energie electrică

Față de ceea ce am votat în Comisia pentru industrii și servicii, am adăugat înainte de votul final o facilitate mai mult decât importantă. Nu am reușit, în comisie, să-i convingem, pe finanțiști, de avantajele acestui veritabil motor economic, prosumatorul. Prin urmare, a trebuit să lăsăm pentru săptămâna aceasta derogările la Codul Fiscal, prin care cei care vând energia electrică rămasă după consumul propriu, sunt scutiți de impozit pentru această activitate. Apare, în acest fel, posibilitatea realizării unui venit suplimentar neimpozabil pentru cel care a ales să consume energie curată dar să o și producă, în limita a cel mult 27 KW. Reamintesc că până în 2020, consumul de energie electrică trebuie să se facă în proporție de cel puțin 24% din surse regenerabile.

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative vine și cu alte modificări, în privința certificatelor verzi. Acestea vor avea o valabilitate clară, nu doar de 12 luni de la emitere, ci până la 31 martie 2032. În același timp, o dată la doi ani se va face revizuirea cantității statice de certificate verzi care vor fi preluate în piață. Propunerea se bazează pe estimarea totală a certificatelor emise și reinserate pe o perioadă de 15 ani.

Prin acest proiect de Lege aprobat în Parlament, România își însușește una dintre cele mai importante prevederi ale noului pachet legislativ al Uniunii Europene.  Prosumatorul devine actor cheie în sistemul energetic și în piața de energie, iar pe viitor putem avea zeci de mii de astfel de producători. Țara noastră poate deveni mai curată și în acest fel, prin încurajarea producției de energie verde.

Deputat de Brașov – Mihai MOHACI

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.