Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Poşta Română va găsi o soluţie

Partidul Social Democrat a făcut pentru pensionari mai mult decât au făcut PDL şi PNL la un loc.

“Reamintim creşterile de pensii care au fost făcute în ultimii ani, şi recenta mărire a punctului de pensie, de la 1000 la 1100 lei. Iar acesta va mai creşte în următorii ani: în 2019 punctul de pensie va fi 1265 lei, în 2020 va fi 1775 lei. Ca să nu mai vorbim de un recent act normativ adoptat în Parlament, prin care, de la 1 octombrie, pentru circa 100 de mii de pensionari care au lucrat în condiţii de lucru grele, încadrate la Grupa I şi II, vor fi recalculate pensiile. Cât despre relaţia cu Poşta, din această lună pensionarii se vor putea baza clar pe o dată certă de virare a pensiilor, de vreme ce a fost stabilit ca toate să fie plătite până în data de 15 ale lunii.
Suntem convinşi că Poşta Română, prin dialog şi colaborare, va găsi o soluţie, astfel încât cetăţenii să nu aibă de suferit şi să îşi şi eficientizeze activitatea.

Deputat de Brașov – Mihai MOHACI

 

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...