Legea offshore

La nivelul comisiilor reunite pe legea offshore, am solicitat şi noi amânarea unui vot întrucât nu suntem pe deplin convinşi că amendamentele de la Senat sunt bune. Este necesară o analiză amănunţită cu formula de calcul. Vom solicita şi Ministerului de Finanţe o previziune de calcul şi de impact bugetar. Nu am avut timpul necesar pentru a fi ferm convinşi de impactul bugetar al celor două amendamente. După părerea mea, sunt necesare unele modificări pentru ca statul român să aibă venituri substanţiale.

Sunt câteva elemente care sunt însă necesare în lege. Este bine că se păstrează vânzarea gazelor extrase pe piaţa românească în proporţie de 50%. În acest fel, populaţia şi agenţii economici au acces la un preţ echitabil. Câştigul României trebuie să vină însă din acest impozit special plus redevenţa plus impozitul  pe profit. Într-adevăr, legea gazelor are şi o miză privind strategia geopolitică. Nu mai trebuie să importăm gaz de la ruşi şi, în plus, putem asigura o independenţă energetică pentru Europa prin această lege dar şi prin finalizarea conductei BRUA.

Sunt mulţi colegi care nu vor vota o astfel de lege dacă nu sunt conştienţi că este în favoarea ţării într-o măsură cât mai mare posibilă în contextul actual.

Deputat de Brașov – Mihai MOHACI

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.