Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Se dorește să se ia decizia peste guvern, din afara țării

URMEAZĂ ÎN URMĂTORII DOI ANI UN SET DE PATRU RĂNDURI DE ALEGERI, CE ÎNCEP ÎN LUNA MAI A ACESTUI AN CU ALEGERILE EUROPARLAMENTARE ȘI CONTINUĂ CU O MIZĂ IMPORTANTĂ, ALEGERILE PREZIDENŢIALE.


În mod tradițional alegerile pentru parlamentul european nu au reprezentat o miză pentru partide sau pentru greii din acestea. De data aceasta lucrurile vor sta altfel pentru că fiind primul rand de alegeri din cele patru, o să avem o radiografie reală a votului politic. Însa mult mai important este faptul că am deschis ochii a ceea ce înseamna zona de lobby politic la nivelul UE. Acum cred că am învățat să ne folosim de europarlamentarii care își stimează țara în jocul politic de la Bruxelles. Am fost trădați ca țară, de unii conaționali ai noștri, înjurați pe legile justiției, un MCV care trebuia închis demult, certați pentru că nu am avut un 10 august cu veste galbene ci o încercare de lovitură de stat nereușită și mai nou dojeniți că dorim păstrarea pe timp de 3 ani a prețului la energie electrică și gaze la o valoare decentă și nu cu surplusul de lăcomie aferent între prețul de producție și cel final la consumator.
Avem un fenomen în plină desfașurare acela al globalizării și al existenței unor germeni de conflict în aproape toate statele. Se dorește să se ia decizia peste guvern, din afara țării, instituțiile importante sunt ținute într-o stare de tensiune iar pentru ca acest lucru să funcționeze partidele trebuie să se contreze și ele, pentru a nu avea în acest fel o liniște a deciziei asumată la nivel guvernamental. Dacă noi am fi avut liniștea unor decizii structurale lucrurile ar fi stat poate altfel în acești doi ani de guvernare.
În mod normal, rezultatul votului este o consecinta firească a ceea ce au facut partidele în jocul politic din perioada preelectorală. Cumva este ca la studenți, dacă învață tot anul nu au probleme în sesiune, dacă însă se apuca de lucru doar în sesiune (campanie), consecința firească este că poți să fii sancționat de electorat. Un partid aflat la guvernare chiar dacă se spune „guvernarea uzează“ dacă își face bine lecțiile va avea o percepție bună din partea electoratului ca urmare a măsurilor bune pentru populație luate de guvern. De la nivel guvernamental până la nivelul local, administrativ, dacă toți responsabilii instituțiilor statului din teritoriu au lucrat în slujba cetățeanului, au aplicat și explicat corect implicațiile legislației, este normal ca acestea să fie cel puțin percepute corect.
La nivelul activiștilor de bază, dacă măsurile luate sunt explicate cetățenilor și înțelese de către aceștia există posibilitatea unei percepții corecte materializată printr-un vot responsabil. Rămâne de văzut însă care este percepția oamenilor față de toate aceste lucruri, care este nivelul de credibilitate pe care ți-l acordă cetățenii. Va fi interesant de văzut și care este scorul local al partidelor raportat la scorul general pe țară și care va fi impactul noilor veniți. Estimez astazi o participare la vot mai mare ca de obicei la acest fel de alegeri, undeva pe la 35%, ceea ce va însemna un vot puternic antisitem, ce va aduce un plus noilor intrați pe scena politică.
Dacă însă percepția votanților va fi una corectă în sensul de a aprecia întreaga manifestare a anumitor atitudini și fapte din spațiul public, al politicilor pentru cetățeni, atunci alegerea nu poate fi decât una corectă și firească.

  • Avem un fenomen în plină desfașurare acela al globalizării și al existenței unor germeni de conflict în aproape toate statele. Se dorește să se ia decizia peste guvern, din afara țării, instituțiile importante sunt ținute într-o stare de tensiune iar pentru ca acest lucru să funcționeze partidele trebuie să se contreze și ele, pentru a nu avea în acest fel o liniște a deciziei asumată la nivel guvernamental. Dacă noi am fi avut liniștea unor decizii structurale lucrurile ar fi stat poate altfel în acești doi ani de guvernare.

Mihai MOHACI – Deputat de Brașov

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...