Chiar nu vă e rușine, domnule Borcean? De ce ne jigniți inteligența? (Scrisoarea a IV-a către Președintele Colegiului Medicilor din România)

Recunosc că până ieri nu mi-am închipuit cât de aproape de mulțimea vidă vă este implicarea în apărarea interesului socio-profesional al nostru, al membrilor obișnuiți ai Colegiului Medicilor. Al plebeilor, adică. Pe aceștia, dintre care și eu fac parte, mi-aș permite să-i definesc, fără teama de a greși, ca fiind „proștii care doar plătesc” (cotizația), spre deosebire de „aleșii în funcții”, printre care vă numărați, care dau și ei, dar „mai și primesc”. 
Ce primesc? Păi indemnizația „de conducere”, of course!
Pentru ce o primesc? Păi pentru că, statutar vorbind, au obligația de a identifica toate problemele breslei medicale (nu doar unele dintre ele!) și de a depune toate diligențele pentru a le rezolva cât mai rapid și bine posibil, în interes general.

În loc de asta, ce credeți, dragi plebei ca și mine (a se citi „membri”!), că a declarat public domnul Borcean în cadru festiv, la deschiderea lucrărilor ședinței Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România din 30 martie 2018, de față cu doamna Pintea Sorina, Ministrul Sănătății?
Exact acum un an, Președintele Colegiului Medicilor avea îndrăzneala (ca să nu spun nerușinarea!) de a declara, încă de la început, următoarele:
<<Orice discurs „politic” al unei mari organizații trebuie să se îndrepte către așteptările membrilor săi. Având în vedere însă numărul nostru foarte mare NU VOM PUTEA ȘTI NICIODATĂ CARE SUNT AȘTEPTĂRILE CELOR MAI MULȚI MEMBRI AI ORGANIZAȚIEI NOASTRE. 
Așa fiind, am ales să vorbesc, CA DE FIECARE DATĂ, despre LUCRURI pe care SUNT CONVINS că le gândim cu toții CHIAR DACĂ NICIODATĂ NU AU FOST EXPRIMATE ÎN MOD CLAR în spațiul public.>>
https://www.cmr.ro/…/discursul-presedintelui-cmr-dr-gheorg…/

Măi, oameni buni! Voi vă dați seama că acest domn Borcean, după ce a fost perpetuu la conducerea Colegiului Național al Medicilor începând cu câteva luni după înființarea CMR în 1995 și până în prezent (mai precis primii 17 ani ca vice-președinte și ultimii 4 ani ca președinte), NU NE CUNOAȘTE AȘTEPTĂRILE, nouă, ale „celor mai mulți membri”? Și că mai este și absolut convins CĂ NICI NU NI LE VA PUTEA „ȘTI NICIODATĂ”? 
Păi un astfel de om a fost ales să ne reprezinte interesele? UNUL INCAPABIL SĂ NE CONDUCĂ „având în vedere… numărul nostru foarte mare”? Aceasta însemnând că (declară chiar el, implicit) SUNTEM PREA MULȚI PENTRU CAPACITATEA LUI DE CUPRINDERE ȘI ÎNȚELEGERE?
Ceea ce e însă și mai grav e faptul că, deși nu cunoaște problemele noastre, ale membrilor-plebei, VORBEȘTE DESPRE CU TOTUL ALTCEVA, respectiv DESPRE PROPRIILE CONVINGERI, pe care are aroganța de a le considera a fi ȘI ALE NOASTRE („lucruri pe care sunt convins că le gândim cu toții”)! „Chiar dacă niciodată nu au fost exprimate în mod clar în spațiul public”!
Dacă nici asta nu e impostură instituțională, înseamnă că mi-am greșit secolul!
(Pentru cei care sunt curioși, citiți vă rog întreg discursul din 30 martie 2018! Veți descoperi nimic altceva decât un „doctor Daea”, prezentând un șir dezlânat de teme legate de „calitatea” lui Borcean de medic legist și profesor universitar de deontologie și etică medicală, un fel de mini-curs încropit din ceea ce predă el studenților UMF Timișoara…)

Domnule Borcean! 
Am câteva întrebări pentru dumneavoastră! Doar o parte dintre multele care mă frământă de când v-am „mirosit” impostura legată de modul în care NU mă/NU ne reprezentați pe mine/pe noi, plebeul/plebeii din subordinea dumneavoastră colegială…

De ce ne jigniți inteligența abordând, aparent doct, și doar în momente oficiale, teme care nu sunt ale noastre, ale membrilor Colegiului Medicilor și evitând cu mare grijă subiectele dureroase ale breslei noastre, pe care le lăsați să „fiarbă în suc propriu”, părăsite în zona crepusculară a propriei dumneavoastră suficiențe?

De ce nu ați făcut NICIODATĂ vorbire despre membrii medici ai Colegiului decedați în spitale în timpul serviciului de gardă? De ce nu ați organizat NICIODATĂ păstrarea măcar a unui moment de reculegere pentru colegii noștri (dar și ai dumneavoastră!) uciși, la propriu, de sistem, din a căror cotizație ați cumpărat suculețele și prăjiturelele cu care vă întâmpinați oaspeții simandicoși ajunși în biroul prezidențial? Nu cumva pentru că nu v-a păsat NICIODATĂ de ei? Nu cumva pentru că nu i-ați considerat NICIODATĂ colegi?
Și au fost peste 55 în ultimii ani, domnule Borcean! Peste 55!

De ce nu „v-ați bătut” public NICIODATĂ pentru respectarea demnității medicilor agresați de pacienți sau aparținători în timp ce se aflau „în exercițiul funcțiunii”? Pe câți dintre ei i-ați invitat la „un suculeț și o prăjiturică” pentru a le ogoi furia și onoarea zdrobite de pumnii și picioarele unora cu mai puține clase decât numărul de gărzi executate într-o singură lună de colegii bătuți? Pe câți, domnule Borcean?
Câte minute ați petrecut în comisiile de specialitate din Parlament (să nu-mi spuneți cumva ceva despre discuțiile informale, de prin colțuri, cu unii și cu alții, că ălea nu se pun!) susținând prin viu grai inițiativele legislative care veneau în sprijinul interesului general al membrilor Colegiului? Nici măcar 5, domnule Borcean?

De ce ați sprijinit fără preget ridicarea vârstei de pensionare la 67 de ani fără a negocia echivalentul acestei prevederi cuprinse în inițiativa „timp în gărzi=vechime în muncă=drept opțional de pensionare anticipată cu pensie integrală? V-a convenit doar faptul că veți mai putea profesa doi ani în plus, fără să vă mai gândiți la toți cei care, spre deosebire de dumneavoastră, au ajuns să experimenteze epuizarea extremă din sindromul burnout? De altfel, nu ne spuneți și nouă în calitate de ce ați profesat în ultimul deceniu și câte gărzi ați făcut? Și în ce calitate? De chirurg generalist, de ortoped-traumatolog sau de medic legist?

De ce plătiți la Colegiu un jurist care, în loc să se zbată să găsească noi căi de rezolvare a problemelor noastre, se mulțumește să persiste în inacțiune, spunând, invariabil, că „nu se poate!” și lăsând în suspensie marile noastre inadvertențe de sistem? De ce, dacă chiar nu se poate, domnul care vă stă alături nu a inițiat, măcar de sămânță, discutarea de către parlamentarii-medici a măcar vreunei prevederi legislative noi, care să rezolve măcar o problemă, fie direct, țintit, fie, indirect, prin umplerea unui vid legislativ, pe care tot el, domnul Fătu ăsta al dumneavoastră, trebuia să-l identifice? De ce?
Și ar mai fi…

Din câte am ajuns să vă cunosc, sunt sigur că, lecturând această nouă (a IV-a!) scrisoare deschisă, vă veți forma profunda convingere (generatoare de spume orale) că am deschis aceste discuții din vreo invidie financiară ori pentru că îmi lipsește vreo funcție de conducere „la Colegiu”. 
Îmi permit să vă contrazic: vă înșelați la modul absolut, domnule Președinte! 
Interesul meu e altul, domnule Borcean. Eu nu doresc altceva decât să (ne) răspundeți legat de tot ceea ce nu ați făcut din câte trebuia să faceți în acești ultimi 21 de ani. O fi mult, o fi puțin, nu știu, dar ceea ce cred e că trebuie să vă manifestați din acest moment cu adevărat bărbătește!

V-o cere unul dintre membrii cu vechime maximă ai Colegiului (22 de ani, adică de când există CMR), care i-a ( și v-a) susținut financiar activitatea cu o sumă cuprinsă între 1800-2000 de euro (curs variabil, ce să-i faci?). Înmulțiți-o cu numărul membrilor cotizanți și veți vedea cu câte milioane de euro au contribuit aceștia la bunăstarea dumneavoastră și a celor asemenea dumneavoastră, domnule Borcean!
Iată încă un motiv de a vă părăsi scaunul prezidențial, de a ieși din biroul spațios pe care (încă!) îl mai ocupați și de a veni printre noi, în Agora noastră socio-profesională!
Aveți acest curaj, domnule Borcean? Sau doar veți face „pe mortu-n păpușoi” în așteptarea unui nou mandat irelevant din punct de vedere al realizărilor?

În ceea ce mă privește, vă declar public că, dacă nu veți da curs doleanțelor mele explicite, vă veți transforma (pe propria mână!) din subiectul unei reprezentări instituționale irelevante în ultimele două decenii, în obiectul unei analize constante privind tot ce trebuia să faceți și nu ați făcut, tot ce trebuia să apărați și nu ați apărat, tot ce trebuia să înțelegeți și nu ați înțeles…

Asta dacă chiar nu veți fi într-atât de lipsit de demnitate și veți refuza dialogul, domnule Borcean!
It’s on you, așadar…

Dan Grigorescu

P.S.: Știți câte scrisori a scris Eminescu? Nu? Vă spun eu: Cinci (I, II, III, IV, V)! Pe lângă cele 15 adresate Veronicăi Miclea!
Chiar vreți să mă siliți la o muncă atât de laborioasă?
Și atunci revin cu întrebarea din titlu…

Comments

comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.