Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Gospodarul

Omul gospodar se recunoaște de la o poștă. Nu ezită, își suflecă mînecile, își scuipă în palme și pune osul la treabă și ctitorește. Mai cu seamă cînd gospodarul nostru este un gospodar public. Și hai să presupunem că, după ce a dat cu scuipatul în palme, s-a apucat el să zidească o casă. Mare, frumoasă, luminoasă, cu verdeață, unde nu-i durere, nici întristare, nici suspin… Adică, pardon, asta este din alt capitol!

Să revenim la casă. La clădirea în sine. Ce face mai întîi și mai întîi cetățeanul gospodar? (aia cu scuipatul și palmele deja am bifat-o). Păi, mai întîi desenează ctitoria. Apoi, cu foaia de caiet dictando în față, se apucă voinicește de lucru. Fiind vorba despre o casă, primul lucru pe care îl face este, evident, coșul. Coșul de fum. Este și ușor de realizat, pui niște cărămizi una peste alta, apoi, ca cocoșul în zori, te pui pui pe cucurigat, să vază lume ce harnic ești tu. Și cum te mai sacrifici pentru binele ălorlalți.

Nu are un plan gîndit cap-coadă, nu are metodă, nu are viziune. Nu începe, cum s-ar cuveni, cu fundația, cu placa, cu stîlpii, cu zidurile, apoi cu acoperișul și, finalmente, cu coșul de fum.

Cam așa arată portretul robot (a nu se confunda, vă rog important, cu portretul ăla față-profil, că iar încurcăm capitolele și nu este nici locul, nici timpul, nici cazul) al gospodarului nostru.

Care exact așa ctitorește la scară mare. Își pune în minte să transforme Brașovul medieval în pietonal. Și se pune cu sîrg pe închis circulația autovehiculelor, stradă cu stradă. Acum închide artera dintre Star și Modarom, fără să ia în calcul ce blocaje rutiere va produce. Urmează și restul, încet, dar sigur, cu tenacitatea omului care posedă o unică idee. Zdravăn fixată.

Un om oarecare, fără pretenții de gospodar, ar fi făcut mai întîi niște calcule, niște măsurători. S-ar fi gîndit, în primul rînd, la localnici. La brașoveni. La amărîții ăia care îi umflă, cu taxe și impozite, bugetul local din care, cu zgîrcenie de măreț gospodar, nu cheltuiește mai nimic. Șade cu dosul pe sacii cu bani și cam atît. În cartierele Brașovului vechi locuiesc niște zeci de mii de localnici. În majoritate, posesori de mașini. Care, pe conceptul gospodarului, nu mai au cum ajunge la casele lor cu mașinile lor. Nu își mai pot duce straițele cu tîrguilei, nu-și mai pot duce sacii cu materiale pentru renovări, nu mai cumpăra un frigider sau o mașină de spălat decît dacă fac toate astea per pedes apostolorum, cu spinările proprii, chiar dacă sînt bolnavi ori în vîrstă. Dar toate astea sînt detalii nesemnificative pentru gospodar.

Oarecarele de care ziceam mai sus, omul fără pretenții de Gospodar, ar fi pus la cale o strategie: o analiză a numărului de posesori auto și perspectivele creșterii parcului auto. Ar fi construit parcări sub și supraterane aferente zonei pe care vrea să o ”turisticizeze”. Ar fi proiectat un sistem de transport spre domiciile acestora cît mai nepoluant (autobuze electrice, de mici dimensiuni, nu turcisme). Din sacii de bani pe care șade, ar fi scos niște țechini extra programele REMAT pentru a încuraja achiziționare de automobile electrice și hybrid. Ar fi putut inventa chiar și un monorai pentru zonă. Ar fi putut face o mulțime de lucuri pentru care istoria l-ar fi pomenit cu cinstire.

Dar nu, gospodarului îi sînt străine toate acestea. Căpos, vrea să transforme Brașovul istoric într-o enclavă fundamental izolată de restul urbei. Să aducă o pată de… culoare în deșetul de beton pe care îl construiește cu sîrg: piatra cubică. Dar tot deșert și ăsta. Un nou deșert împopoțonat cu cît mai multe construcții noi care iau locul, pas cu pas, paradisului de verdeață în care noi, brașovenii aici născuți, am copilărit și am trăit de generații întregi. Căci trapul spre dezvoltare și modernizare, în mintea gospodarului, înseamnă betonare, blocizare și, mai cu seamă, călcarea în picioare a intereslor brașovenilor. Adică taman ale celor care cotizează cu bani grei la bugetul pe care el, gospodarul, șade cu fundul. Am zis!

Cornelius POPA

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...