Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

La tătarii din Hagieni

La doar câțiva kilometri de modernitatea și tumultul litoralului, cu sutele de mii de oameni înghesuiți lângă Mare, cu zgomotul și efervescența restaurantelor și a tarabelor de tot soiul, se află o cu totul și cu totul altă lume, o lume oprită parcă în timp, cu câțiva zeci de ani în urmă. Un sat în care ajungi doar dacă cunoști drumul, neexistând nici măcar un indicator care să te îndrume către el, pe un colb prin care abia vezi, pentru că de asfalt nici nu poate fi vorba, iar de plouat nu mai plouase de peste o lună atunci când am mers acolo. Aici se găseste satul Hagieni sau Hacilar, satul “hagiilor”- al credincioșilor musulmani care efectuaseră pelerinajul la Mecca.

Este un sat cu doar 50 de case, cu o populație preponderent tătărască, la marginea unei păduri-rezervație deosebită, Pădurea Hagieni, cu o floră și o faună deosebite, într-un peisaj calcaros. Nu putem intra în pădure pentru că la toate drumurile de acces au apărut bariere care blochează accesul, localnicii spunându-ne cu jumătate de gură că pădurea a fost luată ca fond de vânătoare de cineva mare, cu relații mari la București.

Noi am ajuns acolo împreună cu ghidul nostru într-o duminică, gândidu-ne că-i vom găsi pe oameni acasă. Așa a și fost, doar ca era zi de mare sărbătoare, Sărbătoarea Sacrificiului sau Kurban Bayram. Așa că am fost și noi musafiri și am asistat în această calitate la venirea rudelor la gazdele mai în vârstă. Toți au fost primiți cu dulciuri, oaspeții venind cu cadouri pentru gazde. Cei mai tineri sărutau mâna gazdei și o duceau apoi cu respect la frunte.

Am dus și noi câteva produse și am rugat-o pe gazdă, pe doamna Rufkye, să ne pregătească pentru întreg grupul de peste 10 persoane niște mâncăruri tradiționale. Am vorbit apoi cu un cântăreț din vecini, să vină și el să cânte câteva cântece  tradiționale la saz și la balama.

Am revenit marți la Hagieni, am găsit gazda în mica bucătăria de vară, alături de sora ei, făcând ultimele pregătiri, așa că am putut să punem câteva întrebări despre rețetele folosite și despre produsele utilizate. Carnea folosită este doar de vită și oaie, iar brânza de oaie de la ferma din localitate a fost cea mai gustoasă telemea de oaie mâncată de mine vreodată. Am avut timp să ne uităm și prin grădina de legume pe care gazda, la cei 72 de ani ai ei, o lucra singură, deși avea cam 3000 de metri pătrați,  cu roșii, vinete, ardei, pepeni galbeni și roșii.

A venit și vecinul muzicant, domnul Nedjadin, și el având peste 70 de ani, dar ținându-se foarte bine, și a început muzica. Ăsta a fost prilejul să punem câteva întrebări despre sat și despre viața din acea comunitate. Oamenii nu se plângeau, spunând că lucrurile sunt așa cum au fost întotdeauna, asta demonstrând că nu s-au schimbat multe, dar și că nici nu aveau mari așteptări. I-am întrebat unde sunt tinerii. Pentru că satul te frapa prin faptul că toți erau vârstnici! Ne-au spus că tinerii sunt plecați, ori în străinătate, ori la Constanța sau prin alte locuri, unde și-au găsit rostul. Însă concluzia a fost că cei cu școală au plecat, pe când cei care nu s-au omorât cu cartea dădeau la animale prin bătătură.

Au început să vină bucatele pregătite: șuberek cu carne de vită și de oaie, asezonat cu mentă proaspătă, și șuberek cu acea telemea de care am pomenit mai devreme, v-am spus cât e de bună?! V-am spus, dar mă repet. Nu s-a băut alcool ci doar ayran, din respect pentru gazdele noastre. Și pentru că încă eram în a treia zi de bayram. Am avut prilejul să ne dăm cu părerea despre care sunt mai bune: cele cu carne sau cele cu brânză? Concluzia a fost că merg cel mai bine combinate, câte una din fiecare. Cred că ne-am oprit din mâncat doar de frică să nu ne fie rău. Și tocmai când ne gândeam că ar merge și ceva dulce, au venit tăvile cu baclavale de casă, lăsate două zile la însiropat, cu nucă și un foietaj proaspăt făcut cu iaurt,  desprinse parcă din poveștile celor 1001 de nopți.

Așa că, în căutarea experienței autentice, am reușit, ca la doar 5 km de comuna Limanu, să găsim o experiență memorabilă, necomercială, fără ifose, pe care am putut să le-o oferim copiilor noștri, care cu siguranță își vor aminti această după-amiază și vor povesti și ei la rândul lor ce au trăit.

This slideshow requires JavaScript.

 

Din păcate, după ce se va stinge generația celor care mai trăiesc astăzi în Hagieni, nu văd cine ar mai putea continua tradițiile.

Noaptea se lăsa deja peste sat și luna plină binecuvânta oamenii și casele lor atunci când am plecat. Vă mulțumim pentru experiență, oameni buni!

Catalin LEONTE – Gazeta Brasovului

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...