Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Sistemul public de sănătate- un bolnav in moarte clinica

Sistemul public de sănătate, o mare gaură neagră a bugetului de stat, trebuie reformat din temelii. Bugetul Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate înseamnă, cumulat, 47 miliarde lei. Cu 7 miliarde lei mai mult decât anul trecut, bani care se dovedesc a fi insuficienți pentru a acoperi prăduiala din sistem. La rectificare, Ministerul și Casa urmează să mai primească peste 5 miliarde lei pentru a putea plăti salariile aferente ultimei luni din an. Asta înseamnă pe întreg anul 2019 un buget de 12 miliarde euro! Deși, în ultimii patru ani, bugetul pentru Sănătate s-a dublat, România rămâne campioana Europei la mortalitatea infantilă, la mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare, și la mortalitatea cauzată de infecțiile nosocomiale. În fiecare an, alte mii de români mor din cauza culpei medicale și indolenței personalului medical. Nu subfinanțarea este problema sistemului public de sănătate, cum greșit afirmă unii, ci managementul defectuos al resursei umane și financiare. Trebuie să ridicăm calitatea serviciilor din sănătate, dar asta nu se poate face decât cu personal calificat, cu o schimbare de mentalitate și chiar de paradigmă, cu o reformă reală a tot ceea ce ține de sănătate.

200.000 din salariații din Sănătate, nimic în comun cu sănătatea!

Sistemul public de sănătate numără 384.000 de salariați, din care doar 34.000 sunt medici, mai puțin de 10% din total! Suntem la 2/3 din media europeană ca număr de medici la mia de locuitori. 200.000 din salariații din Sănătate nu au nimic în comun cu sănătatea, nu reprezintă personal medical, ci personal TESA: specialiști și mai ales specialiste în comunicare, relații publice, resurse umane, contabilitate, achiziții, plimbat hârtii și vrăjeală, angajați politic de cele mai multe ori. Aici e, de fapt, marea problemă. I-am spus noului ministru al Sănătății să ceară organigramele și ștatele de funcții populate ale spitalelor din subordinea Ministerului. O să aibă și el o surpriză, constatând că mai mult de jumătate din numărul de salariați e personal TESA. Nu puține sunt județele în care cel mai mare angajator este Spitalul Județean, cu scheme de 2.000-3.000 de salariați, din care medici sunt mai puțin de 300.

Avem prea multe spitale în sistemul public, mai exact câte unul pentru fiecare zi din an, adică 365.Multe spitale la nivel de orășele sau municipii au doar tabla de la intrare, câtă vreme înăuntru e pustiu. Nu au medici specialiști și primari, nu au aparatură. Pentru un banal CT sau RMN, te trimit la Spitalul Județean. În mai toate cazurile, la aceste așa zise spitale ți se prescrie un supozitor să ți-l bagi în fund. Evident, glumesc… dar nu sunt departe de adevăr.

România are nevoie de 40 de spitale noi, mari și late în fiecare reședință de județ, care să acopere întreaga patologie medicală, să fie dotate cu aparatură și tehnică de investigație medicală de ultimă generație și populate cu medici și personal medical bine pregătit și bine plătit. În rest, dezvoltate medicina de familie, medicina de ambulatoriu și SMURD-ul, care să preia și să transporte în condiții de siguranță la Spitalul Județean pacienții cronici sau acuți.

Actul medical, condiționat de șpagă. Concurență neloială a medicilor

În ultimii ani, am dublat sau chiar triplat salariile personalului medical. Cu toate acestea, mulți medici nu au renunțat la șpagă. Și, nu în puține cazuri, actul medical este condiționat de șpagă! Ceea ce este foarte grav. O altă mare problemă a sistemului o reprezintă concurența neloială pe care o fac unii medici, care, la ora 13.00, rup ușa spitalului de stat și se duc să lucreze în privat, luând și pacienții după ei. De regulă, analizele și investigațiile complicate și costisitoare se fac la spitalele de stat, fiind decontate de Casă, iar la clinica privată medicul curant facturează consultul, care poate să însemne de la câteva sute până la câteva mii de lei. E o vorbă în popor: nu poți să fii cu fundul în două luntre. Într-un program de opt ore, să muncești și la stat și la privat cu normă întreagă. Trebuie separate apele. Venit cu o interdicție în lege care să nu mai permită această stare de lucruri. Asta nu înseamnă că încălcăm un drept constituțional, și anume dreptul la muncă. Există în România 188 de spitale private, care oferă foarte bune condiții de muncă medicilor și în general personalui medical care vrea să muncească în zona medicală privată.

Discriminare între privat și stat. Anomalie ce trebuie corectată

Pe de altă parte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății trebuie să înceteze cu această perpetuă discriminare dintre privat și stat. Câtă vreme este asigurat, plătește CASS, pacientul are dreptul să aleagă unde să fie tratat: la o clinică privată sau la un spital public.

Din păcate, Casa decontează prea puțin, în unele situații sub 10%, din costul unei intervenții sau operații efectuată la un spital privat. În schimb, dacă vrei să te operezi la o clinică privată din Viena, Paris sau Berlin, statul decontează pe celebrul formular E-112 valoarea integrală a intervenției, care, în multe situații, e de ordinul zecilor de mii de euro, deși intervenția respectivă putea fi la fel de bine făcută și la o clinică privată din România și la un cost de trei-patru ori mai mic decât în străinătate. E o anomalie care, evident, trebuie corectată.

Sunt multe lucruri de făcut în ceea ce privește reforma unui sistem public de sănătate aproape necrozat. Chiar dacă Guvernul Orban are un mandat limitat de doar un an, chiar dacă în 2020 avem două rânduri de alegeri, este bine să pregătim reforma marilor sisteme publice încă de pe acum. Altminteri, o va face criza mult mai dureros.

Remus BORZA – deputat independent de Braşov

Abonează-te la newsletter
Sign up here to get the latest news, updates and special offers delivered directly to your inbox.
You can unsubscribe at any time
Comentarii
Loading...