Saptămânal pe hârtie, zilnic pe internet

Opera Brașov transmite online, în weekend, Traviata lui Verdi!

Duminică, 8 noiembrie 2020, de la ora 18.30, Opera Brașov transmite online, în cadrul seriei „Opera, la voi acasă”, momente reprezentative din capodopera „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Evenimentul va putea fi urmărit gratuit atât pe canalul nostru de YouTube, cât și pe pagina oficială de Facebook.

Considerată astăzi cea mai de succes și una dintre cele mai jucate opere din lume, „La Traviata” a avut de parcurs un drum lung de la premiera din 1853, când a fost considerată un imens eșec. Giuseppe Verdi a compus lucrarea având la bază „Dama cu camelii”, romanul publicat în 1848 de Alexandre Dumas – fiul. Tânărul Dumas a scris această carte, cu caracter autobiografic, bazându-se pe experiențele sale trăite cu Marie Duplessis, cea mai faimoasă curtezană din Franța vremurilor sale, cu care a avut o idilă romantică. Și, la fel ca Violetta din „La Traviata”, ea moare la numai 23 de ani.



Povestea Violettei Valéry impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine. Eroina devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un compromis care îi va grăbi sfârşitul. Despre această femeie specială şi despre gestul său scria însuşi Dumas-fiul: „Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea”. Muzica verdiană, într-un context pur romantic, transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă.

Soprana Aurelia Florian este cea care o va întruchipa pe eroina Violetta Valéry, rol pe care l-a interpretat, de fiecare dată cu critici favorabile și ovațiile publicului, pe mari scene lirice ale lumii: Den Norske Opera Oslo, Opera din Tel Aviv, Opera din München, alături de celebrii Rolando Villazón și Leo Nucci, Deutsche Oper Berlin, Opernhaus Zürich, la Pamplona, alături de tenorul Jose Bros, la Teatro Coccia din Novara, la Savonlinna Opera Festival din Finlanda, ajungând și pe continentul american, la San Francisco Opera, dar și la Opera Națională București.

Distribuția: Aurelia Florian – Violetta Valéry, Mihai Irimia – Alfredo Germont, Valentin Marele – Giorgio Germont, Carmen Topciu – Flora Bervoix, Claudiu  Bugnar – Gastone, Alexandru Aghenie – Baronul Duphol, Paul Tomescu – Marchizul d’Obigny, Ștefan Schuller – Dr. Grenvil, Sonia Hazarian – Annina, Dan Ionescu – Grădinarul, Adrian  Stănilă – Cameristul. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia artistică a spectacolului este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Regie scenă: Marilena Aldea.

Comentarii
Loading...