Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă,a declarat că guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care au fost aduse modificări legii 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, astfel că procedura de obţinere a avizului de securitate în cazul incendiilor se va simplifica.
Aceste modificări sunt menite să simplifice procesul de avizare, autorizare privind securitatea la incendiu, să permită debirocratizarea şi reducerea poverii administrative, precum şi supravegherea pieţei produselor pentru construcţii şi a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor.
Secretarul de stat a menţionat că una dintre prevederi vizează exceptarea de la obligaţia de obţinere a avizelor şi a autorizaţiilor de securitate la incendiu în cazul lucrărilor care urmăresc preponderent îmbunătăţirea altor cerinţe fundamentale ale construcţiilor.
„Sunt avute în vedere, spre exemplu, lucrările de consolidare, intervenţiile la acoperişul clădirii care constau în lucrări de înlocuire a învelitorii şi a suportului acesteia, precum şi cele pentru extinderi sau schimbări de
O altă prevedere este stabilirea termenului pentru obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu până la data de 31 decembrie 2022, pentru construcţiile şi amenajările pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor în vederea conformării construcţiei la cerinţa de securitate la incendiu.
#gazetabrasovului gazetabrasovului.ro