Site icon Gazeta Brașovului

Ungaria – Alocaţia pentru creşterea copiilor nou-născuţilor creşte la 100% din salariul brut

În timp ce in Romania dublarea alocațiilor copiilor a devenit motiv de discordie între Putere si Opoziție, în Ungaria, de la 1 iulie alocația de stat pentru creșterea copiilor nou-născuți crește la 100% din salariul brut. Și din această sumă va fi plătit doar impozitul pe venit, fără contribuții.

Katalin Novák, ministru fără portofoliu în guvernul de la Budapesta, a transmis printr-un videoclip postat pe propria pagină de socializare că în urma acestei decizii, femeile care muncesc şi au copii vor primi mai mulţi bani în prima jumătate de an după naştere, sub forma acestei alocaţii, decât salariul pe care l-au avut înainte.

Așadar, cei care au copii și au un loc de muncă se vor descurca şi mai bine în viitor, a explicat Katalin Novák în postarea respectivă. Conform informațiilor respective, de această prevedere vor beneficia şi mamele care au născut mai devreme şi primesc în prezent alocaţia.

Ungaria calcă pe urmele Poloniei în ceea ce privește politicile de natalitate, în ciuda faptului că ambele țări sunt condamnate la nivel european pentru incapacitatea lor de a armoniza legislația internă cu cea europeană în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor sexuale şi demo­craţia.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version