Site icon Gazeta Brașovului

Șeful IPJ Prahova „săltat” de DNA și dus la audieri într-un dosar de corupție

Poliția Română este vizată de un nou scandal. Șeful IPJ Prahova a fost ridicat de Direcția Națională Anticorupție și dus la audieri într-un dosar de corupție.

 

Comisarul-șef Marian Iorga, actual comandant al Poliției din Prahova, este acuzat de fapte de corupție pe care le-ar fi săvârșit în urmă cu câțiva ani, în momentul în care el conducea poliția din Călărași.

Marian Iorga a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, fiind acuzat de fapte de corupție.

 

Începând astăzi, 9 iulie 2021 nu mai poate să îndeplinească funcția de șef al IPJ Prahova, astfel că el va fi pus la dispoziție. Iorga ocupa această funcție ca împuternicit, începând cu luna aprilie 2020. Nu avem până în acest moment un comentariu din partea MAI, pentru că aceste împuterniciri se fac de către ministrul de Interne.

 

Marian Iorga este un polițist cu experiență, a ocupat mai multe funcții importante de-a lungul anilor, printre care și aceea de șef al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor.

 

În următoarele două luni, comisarul-șef va trebui să treacă periodic pe la subalternii săi de la secția de poliție pentru verificarea controlului judiciar, așa cum este procedura.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version