Record de persoane programate la vaccinarea anti-Covid, peste 900 de mii, imediat după ce președintele Macron a anunțat că vor fi introduse restricții pentru cei ce nu s-au vaccinat sau nu prezintă teste negative Covid.
„ Am înregistrat peste 7,5 milioane de accesări ale site-ului pentru programare la vaccinare, în doar câteva minute. Astfel, peste 900 de mii de persoane au fost programate, un număr de două ori mai mare decât recordul din luna mai”, a declarat Stanislas Niox-Chateau, administratorul unuia dintre cele mai mari site-uri pe care se pot face programări.
Pentru a combate răspândirea variantei Delta în Franța, Președintele Franței, Emmanuel Macron a anunțat ieri seară că pentru a nu fi vizați de eventuale restricții antiepidemice ( Link – https://wp.me/p30Msd-7hj ) oamenii vor trebui să se vaccineze sau să prezinte teste negative Covid inclusiv pentru a intra în restaurante, baruri, cinematografe sau teatre. Totodată, președintele a transmis că din 15 septembrie se vor aplica sancțiuni pentru personalul medical care refuză inocularea. Acesta a mai subliniat că aceste adeverințe vor fi cerute și de personalul autorizat în avioane și în trenuri, începând de luna viitoare.
Franța a vaccinat anti-Covid cu schemă completă, până la acest moment, 40% din populația eligibilă, pe măsură ce varianta Delta a coronavirusului a devenit dominantă în țară.
#GazetaBrasovului
gazetabrasovului.ro