Varianta Delta lovește cu putere Marea Britanie și face revagii în rândurile celor nevaccinați. Profilul pacienților care încep să aglomereze iar secțiile Covid de terapie intensivă din spitalele britanice este schimbat față de cel de până acum: sunt persoane tinere, în general fără comorbidități, care nu s-au imunizat.
Potrivit presei din Marea Britanie, modelul acestui nou val pandemic arată un vârf de 2.000 de internări și 200 de decese zilnice Covid în următoarele 6 săptămâni.
Numărul internărilor Covid în spitalele britanice a crescut, în săptămâna 1-7 iulie, cu peste 50% față de săptămâna precedentă, grosul pacienților fiind persoane sănătoase până în 50 de ani.
Starea lui Keenan s-a deteriorat foarte rapid după infectare. Tânărul de 34 de ani a publicat pe 2 iulie, pe contul său de Facebook, o poză cu rezultatul pozitiv al testului Covid. Duminică, 11 iulie, era deja la terapie intensivă și respira cu ajutorul aparatelor.
Persoanele care ajung acum la terapie intensivă în Marea Britanie sunt mai tinere decât oricare dintre cele din precedentele trei valuri, în cea mai mare parte fiind vorba de oameni nevaccinați sau care au făcut doar prima doză, a anunțat Daniele Bryden, prodecanul Facultății de Terapie Intensivă din Londra.
În acest moment, 87% din populația adultă a Marii Britanii este vaccinată cu o doză, iar 66% a făcut schema completă.
#gazetabrasovului
gazetabrasovului.ro