Site icon Gazeta Brașovului

Rusia – peste 25.000 de cazuri noi și 764 de decese în ultimele 24 de ore

Rusia a raportat 25.018 de noi cazuri de COVID-19 duminică, din care 4.357 la Moscova, ridicând bilanţul naţional oficial de când a început pandemia la 5.958.133, conform agențiilor de presă Reuters şi Xinhua.

 

Au fost înregistrate 764 de decese din cauze legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, ridicând bilanţul morţilor la nivel naţional la 148.419.

Moscova, regiunea cea mai afectată a Rusiei, a adăugat 4.357 de noi cazuri, ridicând totalul în oraş la 1.463.135. Peste 159 de milioane de teste COVID-19 au fost efectuate în toată ţara.

 

Israel – „eficacitatea vaccinurilor existente împotriva variantei Delta este mai slabă decât am sperat”

 

Ministerul Sănătăţii din Israel a precizat că 1.118 de noi cazuri au fost înregistrate în decurs de 24 de ore, cel mai mare număr raportat de la mijlocul lunii martie.

Premierul israelian Naftali Bennett a declarat vineri că varianta Delta a coronavirusului a provocat o creştere a numărului de infectări la nivel mondial, inclusiv în „ţările (cu un număr mare de persoane) vaccinate, precum Marea Britanie, SUA şi Israel (…)Este clar că problema nu poate fi rezolvată doar prin vaccinare”.

 

Marea Britanie se așteaptă la ce e mai rău

 

Este ”aproape inevitabil” ca infecţiile cu coronavirus să ajungă la 100.000 de cazuri pe zi în timp ce 1.000 de persoane ar fi internate zilnic, a declarat un consilier ştiinţific al guvernului britanic în ajunul ridicării restricţiilor în Anglia, informează duminică DPA.

Profesorul Neil Ferguson, de la Imperial College din Londra şi membru al Grupului ştiinţific consultativ pentru situaţii de urgenţă (Sage), a afirmat la BBC că aceste cifre s-ar puteau dubla, dar acest lucru este „mult mai puţin sigur”.

Întrebat încotro se îndreaptă ţara pe fondul ridicării restricţiilor, Ferguson a spus: „Este foarte greu de afirmat cu certitudine, dar cred că 100.000 de cazuri pe zi sunt aproape inevitabile”.

El a subliniat că relaxarea măsurilor coincide cu începutul vacanţelor şcolare şi probabil că şi ratele de infectare printre adolescenţi „vor scădea”.

În timp ce a subliniat de asemenea că este „foarte dificil de făcut precizări”, Ferguson a spus: „Cred că este aproape sigur că vom ajunge la 1.000 de spitalizări pe zi”.

 

#GazetaBrasovului

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version