Site icon Gazeta Brașovului

Primăria Brașov – Războiul celor două roze

Și cu siguranță nu de la caniculă. Ci pentru că se ascute lupta politică.

 

Analiza arată cam așa. Avem o primărie ce a fost condusă autoritar de un personaj timp de foarte mulți ani. Care dirija totul prin telefon sau ordine scurte. Angajații erau simpli executanți, exact ca în armată, „ ordinul nu se discută, se execută”.

 

Avem o alianță formată din două partide care s-au porcăit bine de tot în campania electorală, și care și-au dat-o la gioale pe unde s-au prins unii pe ceilalți. Alianță obligată acum să înghită în sec. Atât PNL-ul cât și USR PLUS au ajuns acum doar la stadiul de mârâituri și miorlăieli. Joacă leapșa pe cine, ce își asumă în legătură cu administrația publică locală. Cu noduri și sughițuri!

 

Avem la vârful primăriei un aparat distinct care se face remarcat prin incapacitate de eficientizare a deciziilor. Fie că PSD-ul „ pune piedici”, fie că „ PSD-ul ” și „ PNL-ul” s-au „ înțeles” pe sub masă, fie că angajații din biroul primarului se scarpină cu pixul în cap, dând drumul la documente cu întârziere, fie că ordinele de serviciu vin pe traiectorii diferite, de la birouri diferite, astfel încât angajatul primăriei trebuie să ceară lămuriri suplimentare, fie că angajați în funcții de răspundere sunt concediați și nu sunt înlocuiți, fie că…, fie că…, fie că….

 

Și analiza asta e doar de suprafață, fără să intrăm în contractele subsecvente lăsate moștenire de fosta administrație, fără să ne batem capul cu PUZ-uri și PUD-uri, cu hotărâri judecătorești definitive nepuse în executare.

 

Și iese un comunicator USR PLUS „ în vână” pe Facebook, și în data de 23 iulie postează.

Citez „ Dar de ce era mai curat când era Scripcaru?

Păi pentru că firmele de casă ale PNL au contracte care nu pot dispărea printr-o bătaie din palme. Contractele trebuie respectate, iar pe vremea lui Scripcaru, cum am spus mai sus, se rezolvau treburile pentru că o mână spăla pe cealaltă și toată lumea era mulțumită.

Dar de ce e Sebastian Rusu vinovat de această situație?

Dacă nu suntem naivi și nu suntem, că am un public educat, putem intui că PNL-ul îl urăște de moarte pe Coliban și pe noi toți, nu? E pentru prima dată când pierde controlul total asupra acestui oraș după 20 de ani. Păi asta înseamnă bani pierduți pe termen lung. Milioane și milioane de euro pierduți de băieții deștepți din jurul PNL-ului.

Guvernul ne-a obligat să trăim într-o relație toxică, împreună. De ce e toxică? Pentru că pe PNL îi interesează să fie USR PLUS vinovat de lucruri, nu îi interesează situația cetățeanului.

Îi interesează să fie orașul jegos, prin urmare Coliban ineficient, prin urmare să scadă în favorabilitate, prin urmare să? Să crească șansele lui Sebastian Rusu și a PNL-ului la alegerile din 2024. Este acesta un joc politic corect? Nu, pentru că toți au jurat la intrarea în mandat că vor face tot ce le stă în putință pentru cetățeni, nu pentru partid.

Deci PNL-ul și Sebastian Rusu face jocuri politice pe spinarea cetățenilor. Nu-i nimic nou pentru mulți, că nu e ca și cum vă șochează informațiile, dar am vrut să fie cunoscută de toată lumea această informație.”

 

Leste concluzionez două, trei idei. PNL-ul ne urăște de moarte, pe noi, pe cetățeni și pe USR PLUS. Sebi Rusu e noul vârf de lance care trebuie să saboteze USR PLUS-ul, și implicit pe Allen. PNL-ul a pierdut controlul Brașovului după 20 de ani, și ăsta e subiect greu în interiorul partidului.

 

Și vine și replica lui Sebastian Rusu, Viceprimarul PNL. Citez textul minutei conferinței de presă, pus la dispoziție de Biroul de Presă al PNL Brașov „ In timpul concediului am fost atacat de anumite persoane si de aceea vreau sa clarific anumite aspecte.

Va aduc la cunostinta anumite chestiuni din cadrul Primariei Brasov. Coordonez serviciul public local de termoficare, gradina zoologica, politia locala, serviciul de informatica din primarie, serviciul de resurse umane. Multe importante, multe cu impact puternic.

Nu putem compara o directie tehnica, cu ceva ce tine de cultura.

Directia Tehnica nu are director tehnic. Prin urmare, am facut si acest lucru. Sper sa scoatem un post la concurs pentru aceasta pozitie, pentru degrevarea responsabilitatilor.

Deszapezire – feedback foarte bun din partea cetatenilor din Brasov, a fost pentru prima data cand am intrat cu deszapezirea pe strazi mici, cu tractorase.

Asfaltarea – vremea a fost capricioasa si astfel au fost amanate lucrarile de asfaltare. Nu am putut actiona din cauza vremii.

Marcaje rutiere – au fost realizate cum bine s-a observat. In toate cartierele din Brasov. Ne pregatim sa incepem si licitatiile pentru serviciul de Parcari. In urmatoarele saptamani, noi vom gestiona curatenia, toaletarea, marcarea drumurilor, etc.

Seful Serviciului de strazi a aflat in iarna ca nu i se prelungeste mandatul, ceea ce a dus la o nemultumire. Si-a dat demisia. Un consilier din cadrul departamentului Strazi a fost demis fara stirea mea. Mai sunt 3 persoane care urmeaza sa se pensioneze. Toate acestea duc la un minus, insa noi incercam sa suplinim.

Spatii verzi – datorita vremii am intervenit cand s-a putut. Chiar daca a plouat si in acele zile s-a lucrat. Au existat multe solicitari din partea proprietarilor pentru taierea anumitor arbori. Asociatia Pro Parc supervizeaza activitatea colegilor din primarie si spun daca se pot taia sau nu anumiti arbori. Asociatia nu isi asuma raspunderea pentru pagube. Daca acestea exista, Primaria raspunde.

Plantarea – luna viitoare va fi implementat un proiect prin intermediul PNL cu ajutorul specialistului nostru, Ionut – Sorin Banciu, secretar de stat in cadrul Minsterului de Mediu, proect ce va viza plantarea anumitor arbori in anumite zone (padurile urbane)

Curatenie – Tine de operatorii care lucreaza de ani de zile pentru Primarie. Sunt aceeasi oameni ca atunci cand Brasovul a fost numit cel mai curat oras din Romania. Nu inteleg de ce acum exista nemultumiri sau se pun presiuni.

O problema – schimbarea ghenelor de gunoi. Ghenele noi au o diferenta de inaltime, este un spatiu gol de circa 40 de cm in partea de jos. Avem grija sa se rectifice acest aspect.

Acuzatiile aduse primariei au creat foarte multe tensiuni. Consilieri personali de la cabinetul primarului dau dispozitii anumitor oameni din institutie si lucrurile ajung sa nu se mai intample sau sa se amane. Cred ca ar trebui sa se intample lucrurile fluent, sa masuram performanta, sa nu ne grabim sa facem afirmatii sau sa aruncam cu apelative la adresa functionarilor publici.

Vorbim de administratie publica. Nu despre un domeniu privat. Trebuie sa ne respectam, sa ne cunoastem. Daca Brasovul a fost laudat si plasat la superlativ printre orasele din Romania, cred ca putem continua la fel pentru ca majoritatea oamenilor din Primarie sunt aceeasi ca si pana acum.

Sa respectam ierarhia, sa respectam Codul Administrativ si vom avea rezultate mult mai bune.”

 

Alte concluzii, alte două-trei idei. Aparat subdimensionat. Sarcinile sunt trasate fără respectarea ierarhiilor. ONG ce supervizează activități ale administrației publice. Atenție – SUPERVIZEAZĂ!

 

Concluzii intermediare

  1. USR PLUS se plânge că e sabotat de PNL, ăsta fiind motivul pentru care orașul e murdar. Și sabotajul ar fi de ordin politic.
  2. PNL-ul se plânge că e mult de lucru și e sabotat de USR PLUS..

Mi se pare firesc ca lupta între două entități politice să se ducă și în afara campaniei electorale. Dar să fie o luptă pe idei, proiecte și principii. Sabotajul, acolo unde este cazul, vine în dauna cetățeanului obișnuit.

 

Și scot din puțul gândirii o zicală românească. „ Când doi se bat, al treilea câștigă”. Și cine e acel al treilea? Evident PSD-ul care stă pe margine și mustăcește, și din când în când mai bagă bățul prin gard prin intermediul consilierului local Pătrașcu.

 

Cine pierde din tot tot războiul ăsta? Evident, cetățeanul.

 

Soluții? Doar politice. Negocieri peste negocieri care trebuie să se termine cu protocoale de colaborare și proceduri.  În caz contrar lucrurile nu se vor limpezi, și o să ajungem să ne rugăm la icoanele lui Ialomițianu.

 

Dacă există voință politică, Brașovul va ajunge acolo unde vrem să ajungă. Dacă nu, se vor mai sfâșia potentații zilei încă 3 ani și jumătate pe facebook și prin ședințe de Consiliu Local.

 

Dan Vâju

 

#GazetaBrasovului

gazetabrasovului.ro

Exit mobile version