Certificatul verde COVID a devenit obligatoriu în România pentru majoritatea activităţilor, începând de săptămâna trecută. Autorităţile au venit cu noi precizări privind generarea documentului.
Pentru persoanele vaccinate, certificatul digital UE de călătorie se validează la o perioadă de 10 zile după efectuarea schemei complete de vaccinare, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 într-o postare pe Facebook.
Mai multe persoane au întrebat dacă certificatul verde poate fi generat şi după administrarea primei doze, însă CNCAV a transmis că în acest caz nu va fi valid.
sursa: Ziarul Financiar