Site icon Gazeta Brașovului

BREAKING!!! Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Condamnarea e definitivă

18.36 Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Udrea ar fi fost prinsă la Kulata, aproape de granița cu Grecia.

18.33 Elena Udrea, pe data de 5 martie: ”Unde să fug, sunt mamă și am în grijă un copil. Rămân în țară indiferent ceea ce se va decide. Suntem la justiție, nu suntem la biserică. Tatăl acelei fetițe ucise de șoferița beată a blestemat judecătoarea care a eliberat-o. Sunt emoțiile unor oameni, ale unor oameni care au în grijă și un copil, nu este ușor deloc.”

18.06 Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a anunțat joi că Elena Udrea a putut ieși din țară pentru că nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie.

18.03 Anul trecut, procurorii DNA au încercat să nu se mai repete episodul din 2018, când Udrea a fugit din România pentru a nu fi dusă la închisoare, însă judecătorii de la două instanţe au refuzat să-i interzică plecarea din ţară.

17.38 Ce dosare mai are Elena Udrea pe rol. Marea problemă din dosarul finanțării ilegale a campaniei prezidențiale din 2009, unde a primit o sentință de 8 ani închisoare în primă instanță.

17.35 Poliția Română anunță într-un comunicat oficial că Elena Udrea a plecat din România joi dimineață, înainte de pronunțarea sentinței definitive prin care a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare. Poliția arată în comunicat că împotriva Elenei Udrea nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicții.

17.15 Potrivit surselor G4Media.ro, Elena Udrea nu avea interdicție de a părăsi țara nici alte măsuri preventive. Potrivit legii însă, interdicția de a părăsi țara poate fi luată doar în timpul urmăririi penale sau de către instanța de judecată în timpul procesului. Instanța putea dispune control judiciar, iar în interiorul acestuia măsura suplimentară de nu părăsi localitatea sau țara. Problema este că în stadiul procesual în care se afla Elena Udrea, respectiv judecarea contestației în anulare, aceste măsuri nu mai puteau fi dispuse dat fiind că Elena Udrea exercita o cale extraordinară de atac.

16.50 Elena Udrea apare pe site-ul Poliției Române la secțiunea persoane urmărite. Ea este încadrată de alți trei fugari: Badea Abel, condamnat pentru infracțiuni la regimul circulației, Bratu Gheorghe Constantin, condamnat pentru furt, și Filip Cosmin Titu, condamnat pentru furt din locuințe.

”Împotriva numitei Udrea Elena – Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 44 din 05.06.2018 de catre Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, fiind condamnata la 6 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita si abuz in serviciu”, se arată pe site-ul Poliției.

16.46 Au început procedurile de dare în urmărire internațională.

16.24 Elena Udrea ar fi ieșit prin țară prin vama Giurgiu, joi dimineața, înainte de condamnare.

Update 14.09: Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, potrivit sentinței pronunțate de complet în sala de judecată. Decizia e definitivă. Instanța a respins constestația în anulare și a menținut sentința de 6 ani închisoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o condamnase în 2018 pe Elena Udrea la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, dar Udrea se afla atunci în Costa Rica, unde a cerut statutul de refugiat.

Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Dosarul a fost instrumentat de procurorul DNA Marius Bulancea, care a anchetat modul în care a fost organizat din bani publici meciul de box din 2011 de la Romexpo dintre Lucian Bute și francezul Jean-Paul Mendy pentru centura de campion IBF la categoria supermijlocie. Era pentru prima oară când Lucian Bute boxa în fața publicului român pentru o centură de campion în boxul profesionist.

Dosarul DNA a plecat de la investigația jurnalistică realizată de Gazeta Sporturilor. Potrivit procurorilor DNA, citați de GSP, Udrea a hotărât organizarea Galei Bute, după discuții cu Rudel Obreja, după care le-a cerut subordonaților din Ministerul Dezvoltării să găsească soluții pentru finanțarea meciului, „urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute”.

Articol inițial: Instanța Supremă este așteptată, joi, să ia o decizie privind contestația în anulare formulată de către Direcția Națională Anticorupție în cazul „Gala Bute”, în care protagonistă este Elena Udrea.

Variantele posibile sunt: respingerea contestației în anulare și încarcerarea Elenei Udrea pentru 6 ani, admiterea contestației și rejudecarea procesului sau amânarea deciziei.

DNA a explicat într-un răspuns pentru G4media.ro că la termenul de luni, 4 aprilie 2022, a cerut admiterea contestației în anulare și rejudecarea dosarului Gala Bute întrucât a formulat încă din 21 decembrie 2018 contestație în anulare. Aceasta în condiţiile în care Înalta Curte admisese în principiu contestațiile în anulare ale inculpaților după decizia CCR privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte.

Surse judiciare au explicat pentru G4Media.ro că DNA vrea pedepse mai mari pentru inculpați și condamnarea fostului ministru al Economiei Ion Ariton, care a fost achitat.

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Exit mobile version