Site icon Gazeta Brașovului

Putin nu crede în sancțiunile pe care Vestul le-a impus Rusiei. Guvernatoarea Băncii Centrale îl contrazice

La Moscova se înmulțesc bâlbele. Una spune Vladimir Putin, alta, experții. Președintele rus a asigurat, luni, că inflația se stabilizează. Ba mai mult, în opinia lui Putin, Occidentul și-a dat autogol, impunând sancțiuni Rusiei.

Însă, guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei a prezentat, tot luni, o cu totul altă analiză. Potrivit acesteia, economia țării abia începe să resimtă efectele sancțiunilor și are nevoie urgentă de transformări structurale.

Vladimir Putin, președintele Rusiei:„Politica sancțiunilor împotriva Rusiei a eșuat. Strategia unui blitzkrieg economic n-a funcționat. Mai mult, occidentalii sunt cei care suferă de pe urma sancțiunilor. Vorbesc de inflație, șomaj și alte dinamici economice perturbate în Europa și în Statele Unite”.

Dar, cu doar câteva ore înainte, guvernatoarea Băncii Naționale a Rusiei avertiza că perioada în care economia poate funcționa pe baza rezervelor este limitată. Situația va fi mult complicată de necesitatea unor transformări structurale şi a tranziției către noi modele de afaceri.

Elvira Nabiullina a subliniat că, de acum înainte, economia va resimți tot mai mult efectele sancțiunilor occidentale, mai cu seamă restricţiile impuse importurilor și exporturilor. Producătorii ruşi vor fi nevoiţi să caute noi parteneri și lanţuri logistice, iar asta cere timp. Mai mult, Elvira Nabiulina n-a exclus ca Rusia să revină la producția unor bunuri din generaţiile trecute.

Chiar și înainte de războiul din Ucraina, economia Rusiei stagna de mult timp. Numeroși experți cred, de altfel, că Vladimir Putin a declanșat ofensiva ca pe o diversiune menită să treacă în plan secund această situație.

În primul său deceniu la putere, popularitatea lui Putin a fost autentică, motivată de o prosperitate reală. Pe măsură ce centralizarea puterii în mâinile proprii a stimulat corupția și a înăbușit competiția, rata aprobării lui Putin a scăzut drastic de la un maxim de 88% la un pic peste 60%, la finalul lui 2013.

Putin, mai popular după anexarea Crimeei, în 2014

Putin a recurs atunci la o soluție non-economică. Anexarea Crimeei, în 2014, i-a mărit într-adevăr fulgerător popularitatea. Însă, efectul Crimeea s-a disipat în cațiva ani.

În aprilie 2020, rata aprobării lui Putin se prăbușise deja la un minim istoric de 59%. Răspunsul lui a fost să-l otrăvească și să-l întemnițeze pe liderul opoziției Aleksei Navalnîi.

Epuizând toate opțiunile, Putin a revenit la rețeta din 2014, sperând că un război scurt și victorios îi va mări din nou popularitatea.

De data aceasta, însă, liderul rus si-a greșit grav calculele.

Odată ce a înțeles că nu se repeta povestea din 2014, Putin a interzis și ultimele elemente independente de presă rămase în Rusia. Pe protestatarii anti-război îi numește “trădători” și amenință să-i “scuipe afară ca pe o muscă”.

Matthew Chance, corespondent CNN International: „Se inmultesc incidentele care amintesc de atmosfera de represiune din epoca sovietică. Irina Gen, care predă engleză în Penza, a fost întrebată de elevi de ce Rusia a fost exclusă de la campionatele europene de atletism. Cu lacrimi în ochi, ea le-a raspuns că, dacă Rusia nu revine la o conduita civilizată, dizgrația va dura mult și bine. Că Rusia are un regim totalitar și a devenit un stat paria precum Coreea de Nord. Problema e ca declaratiile ei au fost inregistrate de elevi, care au pârât-o poliției. Irina riscă zece ani de închisoare”.

Rolul Bisericii Ortodoxe a Rusiei în război

Pe de altă parte, Biserica Ortodoxa Rusă joacă un rol nefast în război, întrucat patriarul Kiril e trup și suflet alături de Kremlin, spre stupefacția și revolta ucrainenilor.

Christiane Amanpour, Kiev, Ucraina: Când această Biserică și-a declarat independența de Patriahatul de la Moscova, în 2019, asta a iscat revolta, ranchiuna și proteste din partea Rusiei. Președintele Putin a avertizat explicit că eforturile Ucrainei de a-i face pe enoriași să abandoneze Biserica Rusă va duce la conflict, chiar la vărsare de sânge”.

Tatiana, ucraineană: „Putin e un individ atât de cinic, și să-i zici Diavol e prea puțin. Îl vreau mort. Îmi pare rău, nu poți să zici așa ceva în lacașul lui Dumnezeu, dar așa gândesc…”.

Sursa: stirileprotv.ro

Exit mobile version