Site icon Gazeta Brașovului

Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române, care transportă doi pacienți nou-născuți, în stare gravă, la un spital din Pisa, Italia. Este a treia astfel de misiune din ultimele cinci săptămâni

Comunicatul Ministerului Apărării:

”O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat marți, 5 iulie, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Iaşi – Pisa (Italia), a doi pacienți nou-născuţi aflaţi în stare gravă.

Echipa medicală care monitorizează pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul SMURD și ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul pacienţilor de la unitatea spitalicească către aeroport s-a realizat cu ambulanțe ale SMURD.

Aeronava a decolat de la Iaşi către Pisa în jurul orei 08.00”.

Este a treia misiune umanitară efectuată de Forțele Aeriene Române în ultimele cinci săptămâni. În această perioadă, militarii au mai transportat la un spital din Milano doi nou-născuți cu malformații cardiace.

Exit mobile version