Guvernul finlandez a anunțat că își va închide granița pentru turiștii ruși, pentru a reduce semnificativ traficul transfrontalier, dar a precizat că accesul persoanelor care vin în vizită la familie, vin la muncă sau pentru studii, va fi în continuare permis. Măsura va intra în vigoare de la miezul nopții.
”Decizia urmărește, în principal, să prevină complet turismul rusesc în Finlanda și tranzitul aferent prin Finlanda”, a declarat ministrul de externe Pekka Haavisto.
Autoritățile se tem ca țara să nu fie doar o zonă de tranzit către Uniunea Europeană, în special către Spațiul Schengen, ceea ce ar putea periclita relațiile diplomatice internaționale ale Finlandei. Decizia guvernului de la Helsinki vine pe o fondul unei dezbateri aprinse în UE asupra faptului dacă cetățenilor ruși care fug din țară ar trebui sau nu să li se permită accesul pe teritoriul blocului comunicat.
Rușii, în special bărbații, au decis în număr mare să părăsească țara, după ordinul de mobilizare parțială decretat de Vladimir Putin, de frica de a nu fi recrutați și trimiși pe frontul din Ucraina.