Site icon Gazeta Brașovului

Parlamentul interzice prin lege candidatura persoanelor condamnate penal la alegerile locale și parlamentare. Actul normativ merge la promulgare la președintele Iohannis

Inițial, proiectul de lege inițiat de deputatul REPER, Cătălin Teniță, și de deputata Diana Stoica (USR), prevedea interzicerea participării în alegerile locale a tuturor persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra minorilor (viol, pornografie, trafic, vătămări corporale grave etc.), până la reabilitare. Acesta a fost modificat în comisii și acum îi vizează pe toți cei cu condamnări penale. Ulterior, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect inițiat de PNL, prin care ”nicio persoană condamnată NU VA mai PUTEA CANDIDA la funcția de senator sau deputat”. Pentru a intra în vigoare, actele normative trebuie promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Anunțul referitor la proiectul de lege al PNL a fost făcut de Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook, care a precizat: ”În Parlament nu au ce căuta persoanele condamnate penal. Corupția a sărăcit România și a făcut ca încrederea românilor în instituțiile statului să fie la un nivel extrem de scăzut, iar statul să fie unul slab și sărac. Corupția a alungat din România pe cei mai buni medici, profesori, ingineri. Tot corupția i-a îndepărtat pe cei mai respectați oameni ai comunității să se implice în viața publică”.

Legea inițiată de deputatul REPER, Cătălin Teniță și de deputata Diana Stoica (USR) prevede că persoanele care ”la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea” nu pot candida. Amendamentul care specifică acest lucru poate fi citit aici.

Nu mai este vorba doar despre minori. Vorbim despre toți condamnații, abuzatori de minori sau traficanți de persoane, violatori, corupți si alte soiuri de penali. Este de datoria noastră să nu mai permitem infractorilor să ajungă să conducă și să ia decizii pentru români, fie că vorbim despre comunități locale sau Parlament. A fost nevoie să vină legea să spună că nu e normal așa ceva!”, a declarat deputatul Cătălin Teniță în plenul Camerei Deputaților.

Le mulțumesc tuturor colegilor din societatea civilă, mai precis celor de la Salvați Copiii, care au pus pe masă propunerea privind interzicerea accesului în alegeri a celor condamnați pentru infracțiuni împotriva copiilor, tuturor celorlalte ONG-uri implicate în tema «Fără penali în funcții publice», tuturor cetățenilor care s-au implicat direct și indirect și care se vor implica în societate și în continuare!”, a adăugat acesta.

O inițiativă similară, ”Fără penali în funcții publice”, lansată de USR, care prevedea modificarea constituției pentru a interzice candidatura persoanelor condamnate penal, a strâns semnăturile pentru a fi modificată constituția, dar n-a fost supusă la vot în Senat.

 

Exit mobile version