În deschiderea conferinţei privind schimbările climatice din Egipt, OMM a arătat într-un raport că topirea ghețarilor, creșterea nivelului mării (care s-a dublat în ultimii 30 de ani), ploile torențiale, valurile de căldură și, implicit, dezastrele provocate de acestea s-au accelerat. Organizația mai arată în document că atât natura, cât şi oamenii şi hrana lor “sunt în pericol”. Conform prognozelor organizaţiei, temperatura medie globală în 2022 va fi cu aproximativ 1,15 grade Celsius peste media preindustrială (1850-1900), ceea ce înseamnă că fiecare an începând cu 2016 a fost unul dintre cei mai călduroși ani înregistrați vreodată.
Secretarul general al ONU avertizează că lumea se află acum într-o situație de urgență climatică, limita de încălzire de 1,5 grade Celsius peste media perioadei preindustriale fiind considerată aproape imposibil de menținut: “Planeta noastră este pe cale să atingă puncte de cotitură care vor face schimbările climatice ireversibile”.
În ultimul an, Asia de Sud a fost lovită de un val de căldură timp de două luni. Inundațiile din Pakistan au afectat o treime din ţară şi au provocat mii de decese și strămutarea a milioane de locuitori. În Africa de Est, perioadele consecutive de precipitaţii sub medie au fost cele mai lungi din ultimii 40 de ani. Săptămâna aceasta, autoritățile din Kenya au anunțat că sute de elefanți, zebre și antilope au decedat în ultimele nouă luni din cauza secetei prelungite, cea mai lungă de după 1980.