Site icon Gazeta Brașovului

EVERGENT Investments raportează un rezultat net de 101,4 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2022

Bacău, 15 noiembrie 2022. EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER, care se diferențiază prin proiectele de tip private equity, raportează în primele nouă luni ale anului depășirea cu 57% a rezultatului net estimat pentru tot anul 2022.  Rezultatul net în valoare de 101,4 milioane lei este compus din 87 milioane lei profit net și 14,4 milioane lei câștig net din vânzarea activelor reflectat în rezultatul reportat. La 30 septembrie 2022 valoarea totală a activelor (AUM) este de 2.193 milioane lei, iar valoarea activului net este de 2.067 milioane lei.

„În primele nouă luni ale anului 2022, EVERGENT Investments a obținut rezultate solide, marcând o depășire cu 57% a bugetului estimat pentru întreg anul 2022, într-un context marcat de incertitudinile geopolitice și economice care au indus volatilitate extremă piețelor. Am operat cu prudență și am rebalansat portofoliul de active cu o atenție deosebită la managementul riscului. Am continuat să aplicăm strategia companiei prin alocarea capitalului în sectorul financiar-bancar și energetic la BVB, dar și în investițiile de tip private equity în sectoare ca IT și agribusiness, cu potențial crescut de rentabilitate pe termen mediu și lung. Rezultatele obținute confirmă soliditatea modelului de business și forța EVERGENT Investments.”, a declarat Claudiu Doroș, Președinte al Consiliului de administrație și Director general al EVERGENT Investments.

Continuă investițiile în Portofoliul Private Equity

Proiectele de tip private equity diferențiază compania față de ceilalti actori ai pieței de capital și aduc un raport atractiv randament/risc, cu profit semnificativ pe termen lung.  Cadrul legal FIA permite alocarea a până la 40% în active nelistate, iar EVERGENT Investments și-a setat o primă “bornă” de 20-25% din active pentru alocarea în aceste proiecte.

EVERGENT aplică politica predictibilă de dividend a ultimilor 15 ani

În 2022 compania continuă să aplice politica predictibilă de dividend a ultimilor 15 ani, alocând  62,2 milioane lei pentru distribuția de dividende către acționarii săi. Prin mixul optim între politica predictibilă de dividend și programele de răscumpărare, compania returnează valoare acționarilor. Acest aspect este susținut de ratele de distribuire a dividendelor din ultimii ani, care demonstrează stabilitatea fluxurilor de numerar ale companiei, implicit o poziție financiară puternică pe piață.

Despre EVERGENT Investments

EVERGENT Investments cu o experienţă de peste 30 de ani în piaţa românească de capital, este un deschizător de drumuri, contribuind la dezvoltarea comunităţii din care face parte. Prin aplicarea unei strategii bine articulate şi responsabile, EVERGENT Investments valorifică eficient oportunităţi investiţionale, atât în piaţa de capital, cât şi prin proiecte de private equity in agribusiness, real estate si tehnologie.

Prin politica de dividend predictibilă și programele de răscumpărare, compania le oferă acționarilor, atât profituri pe termen scurt, cât și perspectiva pe termen lung de creștere a valorii activelor deținute. De-a lungul ultimilor 11 ani, compania a distribuit dividende care depasesc valoarea de 675 milioane lei, iar valoarea activelor administrate a  depasit in 2021 pragul de semnificatie de 500 milioane de euro. www.evergent.ro

Conducerea executivă a EVERGENT Investments este formată din Claudiu DOROȘ în calitate de Presedinte Director general și Cătălin IANCU în calitate de Director general adjunct.

 

Exit mobile version