Parchetul European (EPPO) a emis un comunicat în care detaliază o investigație comună alături de autoritățile din 14 state europene privind o schemă de fraudă financiară implicând taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru comercializare unor dispozitive electronice.
Procurorii și autoritățile relevante ale fiecărei țări europene au efectuat peste 200 de percheziții în Belgia, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Portugalia, România, Slovacia și Spania. EPPO a dispus deja măsurile necesare pentru recuperarea sumei pierdute.
“Fără EPPO, pregătirea acestui tip de operațiune ar fi durat ani de zile – sau, mai probabil, nu ar fi avut loc niciodată. Operațiunea Amiral este o demonstrație clară a avantajelor unui parchet transnațional. (…) A fost nevoie de mai puțin de 18 luni de la raportul inițial al crimei până la descoperirea unei întregi rețele de grupuri criminale organizate, responsabile pentru o pierdere uimitoare de 2,2 miliarde de euro pentru contribuabilii din UE. Cred că aceasta este cea mai mare fraudă în materie de TVA din Europa descoperită până acum”, a explicat procurorul șef european Laura Kövesi.
În comunicatul emis, EPPO a explicat că investigația a pornit după ce autoritățile Autoritatea Fiscală portugheză a descoperit o companie care vindea telefoane mobile, tablete, căști și alte dispozitive electronice suspectă de fraudă și au cerut, conform normelor legale, ajutorul EPPO.
EPPO a explicat că pe lângă numărul mare de state implicate și suma totală a fraudei, este impresionantă și complexitatea lanțului de companii implicate în frauda de tip ”carusel”: companii care acționau ca furnizori și firme care le vindeau online și pretindeau rambursări de TVA, la companii offshore, care spălau banii.