România a ratat din nou aderarea la Spațiul Schengen după ce Austria și Olanda au votat joi la Consiliul JAI de la Bruxelles împotriva aderării Bulgariei și României la acest spațiu. Austria a anunțat oficial, prin vocea ministrului său de Interne, că se opune aderării României și Bulgariei. Olanda a votat la pachet pentru respingerea României și Bulgariei, deși susținea România, dar decuplarea celor două țări s-a dovedit imposibilă.
Ora 15.34: Croația a primit vot unanim și va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2023, potrivit unui anunț al președintelui Croației. Ca urmare a votului, controalele la granițele terestre ale Croației cu celelalte state membre Schengen vor înceta de la 1 ianuarie 2023, în timp ce controlul la aeroporturi va înceta de pe 26 martie 2023, când se schimbă programul liniilor aeriene.