,,Luni, 12 decembrie, începem zborurile de calibrare pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav!
Aeronava Beechcraft Super King Air, înmatriculată YR-CAA, având la bord dotări ultraperformante în domeniul verificărilor din zbor, va pleca luni dimineaţă de la Bucureşti, urmând să aterizeze pe pista de la Ghimbav cu aproximaţie în jurul orei 8:30, după care să decoleze pentru efectuarea zborului de calibrare a echipamentelor de radionavigaţie instalate la sol.
Serviciul de verificare în zbor – calibrare va fi efectuat de o echipă formată din 11 specialişti ai Autorităţii Aeronautice Civile Române şi va cuprinde două etape:
• prima etapă care începe luni şi vizează verificarea din zbor a sistemelor ILS/DME, DVOR/DME, PAPI (indicativ vizual de pantă) ambele direcţii, balizaj luminos şi sistem luminos de apropiere ambele direcţii;
• etapa a doua, în luna ianuarie 2023, când vor fi verificate din zbor procedurile instrumentale care acum sunt în etapa de codificare.
Calibrarea echipamentelor de radionavigaţie instalate pe amplasamentul AIBG şi verificarea din zbor a procedurilor operaţionale, în vederea autorizării şi certificării acestora, reprezintă ultimul pas major în operaţionalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.
Este o etapă importantă pe care am pregătit-o în cele mai mici detalii împreună cu Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „AIBG”, o etapă pe care sunt convins că o vom parcurge în cele mai bune condiţii.
Ne-am concentrat eforturile şi am luat măsurile necesare, astfel încât să răspundem tuturor cerinţelor pe care le-am primit din partea conducerii Autorităţii Aeronautice Civile Române, căreia îi mulţumesc şi pe această cale pentru sprijinul şi îndrumarea acordate pe tot parcursul implementării aeroportului”, a declarat președintele CJ Brașov, Adrian Veștea.