Site icon Gazeta Brașovului

Consiliul Judeţean Braşov achiziţionează trei utilaje destinate întreţinerii Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav

 

Este vorba despre o autospecială de deszăpezire şi degivrare a pistei și a suprafețelor de mișcare, un tractor dotat cu cositoare şi cu freză de zăpadă, precum şi un utilaj multifuncțional care permite ataşarea unor echipamente (perie, plug, freză de zăpadă, instalaţie de împrăştiere a materialului degivrant lichid etc.) şi respectă cerințele din domeniul aeroportuar pentru echipamente, referitoare la dimensiunile reduse, vizibilitatea bună pentru conducătorul auto și mobilitatea ridicată, acesta urmând să fie utilizat inclusiv pentru întreţinerea zonei de parcare a aeronavelor.

În urma finalizării procedurilor acestei achiziţii, structurată pe trei loturi, administraţia judeţeană semnează în aceste zile contractele cu următoarele firme care au fost declarate câştigătoare:

Cu ajutorul acestor utilaje va fi asigurată funcţionarea în condiţii de siguranţă a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav pe tot parcursul anului, indiferent de condiţiile meteorologice.

„Mă bucur că am dus la bun sfârşit încă o achiziţie pentru aeroport, pe care o finanţăm din bugetul propriu al Consiliului Judeţean. Lucrăm pe toate planurile care ţin de funcţionalizarea Aeroportului, atât în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor de infrastructură aeroportuară şi instalarea echipamentelor în clădirea de contingenţă de la Ghimbav şi la Centrul de Dirijare a Zborurilor DSNAR Arad – de unde se va realiza dirijarea la distanţă a traficului aerian, cât şi în privinţa pregătirii zborurilor de calibrare pentru procedurile instrumentale şi parcurgerii etapelor procedurale care ţin de certificarea infrastructurii aeroportuare. Reamintesc faptul că graficul consolidat al activităţilor privind funcţionalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav convenit de Consiliul Judeţean Braşov împreună cu ROMATSA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română prevede ca la jumătatea lunii iunie 2023 acest obiectiv să fie operaţional. În cazul în care pe parcursul implementării proiectului vor interveni situaţii de natură să modifice asumat termenul de operationalizare, le vom comunica de îndată”, a menţionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version