La concurs au participat numeroși dirijori din toată lumea, iar jurizarea s-a produs într-un mod original: membrii orchestrei au votat printr-un sistem electronic dirijorii lor preferați, iar cele trei premii au fost acordate în baza acestor voturi.
Câștigătorul marelui premiu a fost dirijorul britanic Simon Chalk, care a fost urmat de Kin Szeto și Andrea Solar. La finala concursului a fost prezentă și soția maestrului Chalk, care a venit în România cu primul avion când a auzit că soțul ei a ajuns în finala concursului.
Pe 2 februarie, Simon Chalk va urca din nou pe scena Sălii Patria într-un concert simfonic care o va avea ca solistă pe pianista Victoria Vassilenko.
Simon Chalk a dirijat orchestre în peste 70 de țări, într-o multitudine de genuri muzicale, în fața a zeci de mii de spectatori. A apărut în multe dintre cele mai emblematice locații din lume, de la Royal Albert Hall și Sydney Opera House la O2 din Londra și Caesar’s Palace din Las Vegas, pentru a numi doar câteva dintre ele și continuă să fie foarte solicitat în toată Europa și nu numai, iar în Marea Britanie are un program activ în calitate de dirijor principal și director artistic al Southern Sinfonia.
Pregătește tineri pianiști și oferă cursuri de măiestrie, iar în 2022 a devenit parte a organizării și președinte al juriului primului concurs de pian și academiei pentru pianiști „ProPiano” din Santo Domingo, Republica Dominicană.
În programul concertului, care este intitulat ‘Mystics, Magic and Magicians’, se va cânta următorul program:
- A. Mozart: Uvertura operei „Flautul Fermecat”
- Schumann: Concertul pentru pian în la minor, Op. 54
- Holst: „Uranus, Magicianul” (din “Planetele”)
- de Falla: „El Amor Brujo”
Biletele pentru concert se găsesc la casieria Filarmonicii Brașov sau online pe bilet.ro.
#GazetaBrașovului