Site icon Gazeta Brașovului

Tânără brașoveancă, premiată de NASA, cere sprijinul nostru

Timea este absolventă a Colegiului Național “Andrei Șaguna” din Brașov. Anul trecut, pe când era în clasa a 12-a, a concurat și a câștigat locul 1 la un concurs internațional organizat de NASA în Statele Unite ale Americii. Detalii găsești în acest link, iar Timea apare în prima parte la “First Prize, Grade 12 First Prize”: https://space.nss.org/settlement/nasa/Contest/Results/2022/index.html . Ambițiile tinerei brașovence sunt de nivel internațional, ea dorind să urmeze studiile superioare în Germania, alegând domeniul aerospațial.

 

“Mă numesc Lőrincz Timea, am 19 ani, am absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov și în prezent mă pregătesc pentru a putea începe cursurile la Universitatea Tehnică din Munchen, Facultatea de Inginerie Aerospațială. Pentru a fi acceptată este nevoie să cunosc bine limba germană, ceea ce fac în această perioadă.

 

Cea mai mare realizare a mea, de până acum, este faptul că am câștigat anul trecut premiul întâi din lume la un concurs internațional organizat de NASA.”, a declarat Timea Lőrincz pentru publicația noastră.

 

Zilele trecute a fost acceptată să reprezinte România în cadrul unui congres organizat în Singapore. După spusele ei, a trecut printr-o selecție serioasă, înainte să fie acceptată, iar România poate să fie reprezentată de o singură persoană. Subiectele atinse în cadrul congresului țin de educație, mediu și politică. Detalii despre congres se găsesc aici: https://www.cwmun.org/conferences/cwmun-singapore/

 

Locurile sunt limitate și se acordă țărilor, respectiv candidaților, care fac plata taxei cât mai repede. Familia ei nu are posibilitatea financiară să susțină costul aferent, motiv pentru care Timea apelează la noi pentru a oferi o donație în acest sens.

 

“Aș dori să mă mențin și în următorii ani la nivel internațional, iar pentru acest lucru doresc să particip la un congres organizat în Singapore, CWMUN2023. Am avut un interviu cu organizatorii, în urma căruia am fost acceptată să particip și să prezint un discurs despre România.

Acest congres atinge subiecte legate de politică, mediu și inovație.

 

Doresc să particip, deoarece vreau, și pot, să reprezint România la un nivel înalt, și, de ce nu, pentru a fi catalogată ca unul dintre cei mai buni delegați la congres. Pe lângă aceasta, este o oportunitate majoră pentru mine să mă dezvolt.

 

Apelez la dumneavoastă cu rugămintea de a mă ajuta să finanțez această participare. Am nevoie de 3100 euro, din care 1100 euro este costul biletului de avion, iar 2000 euro sunt pentru cazare, masă și alte cheltuieli acolo.

 

Alături de mine este Asociația Brașovul Altfel, care gestionează partea financiară, respectiv încasează donația dumneavoastră și face cheltuielile pentru participarea mea la congres.

 

Vă rog să mă ajutați!”, a declarat Timea Lorincz.

 

 

Dacă dorești să o susți pe Timea, te invităm să o suni la numărul de telefon 0721961203.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version