Site icon Gazeta Brașovului

Raluca Maria Stancu, Consilier local PSD Brașov – „ Copiii brașoveni trebuie să beneficieze de programe gratuite din partea municipalității pentru practicarea sporturilor de iarnă”

 

Deschiderea sezonului de schi în Poiana Brașov este un prilej de bucurie pentru împătimiții sporturilor de iarnă. Chiar dacă pârtiile au devenit practicabile în totalitate în Poiana Brașov și Masivul Postăvaru din data de 11 februarie 2023, rămâne suficient timp până la finalul sezonului pentru ca practicanții acestui sport să se poată bucura de zăpadă.

Din păcate, costurile asociate cu practicarea acestei discipline sportive sunt foarte mari. Plecând de la prețul de achiziție al echipamentului sportiv și terminând cu prețul transportului pe cablu, realizăm faptul că schiul este un sport destul de scump.

PSD Brașov dorește să vină în ajutorul tinerilor practicanți și propune o serie de gratuități la transportul pe cablu din Poiana Brașov, precum și la lecțiile de inițiere în acest sport.

Acest lucru pleacă de la faptul că unele administrații locale din zone din România în care se practică acest sport, oferă o serie de gratuități și facilități pentru cetățeni. Astfel, locuitorii orașului Bușteni au acces gratuit o zi pe săptămână la instalațiile de cablu pentru a merge la schi, și la Sinaia, atât cei mici, cât și adulții, beneficiază de lecții gratuite de schi.

Aceste proiecte de succes pot fi implementate și la Brașov! Copiii din Brașov pot beneficia de gratuitate la transportul pe cablu din Poiana Brașov o zi pe săptămână. În perioadele de vacanță din timpul sezonului de schi, această zi ar putea fi ziua de vineri, și în perioada cursurilor școlare, sâmbăta ar fi o zi potrivită. Pentru acces gratuit la transportul pe cablu, aceștia vor prezenta fie un act de identitate, fie carnetul de note.

    Totodată se pot organiza cursuri gratuite de inițiere în tainele acestei discipline sportive pentru copii brașoveni.

            Ar fi necesar ca la Brașov, oraș de munte, în care tradiția practicării sporturilor de iarnă are o istorie îndelungată, municipalitatea să ia măsuri pentru a facilita accesul brașovenilor la astfel de programe.

            Avem exemplul municipalităților din Bușteni și Sinaia, localități montane care au facilități de practicare a sporturilor de iarnă, și care aplică cu succes acest gen de programe de stimulare a practicării schiului.

            Constatăm, din păcate, faptul că municipalitatea din Brașov pierde constant teren în fața altor administrații publice din România. Fie că este vorba de dezinteres pentru nevoile cetățeanului, fie că este vorba de incapacitatea de conturare a unor politici sociale adecvate, rezultatul este același. Brașovenii nu primesc contravaloarea taxelor și impozitelor achitate sub formă de proiecte aplicate în mod coerent de către administrația publică locală.

 

           

 

Consilier local Raluca Maria Stancu, PSD Brașov

Exit mobile version