Site icon Gazeta Brașovului

Finanţarea domeniului sanitar rămâne şi în acest an o prioritate a administraţiei publice a judeţului Braşov

.

Alocările bugetare pentru acest an s-au realizat pe baza propunerilor fundamentate transmise de conducerile unităților sanitare, cu avizul consiliilor de administrație, cu încadrarea în planurile de dezvoltare aprobate de Consiliul Județean și în concordanță cu obiectivele instituţiei în domeniul sănătății stabilite prin HCJ nr. 391/2021 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Brașov 2021-2030.

 

„La fel ca în anii precedenţi, obiectivul principal care a stat la baza alocărilor bugetare din anul 2023 îl reprezintă dezvoltarea, modernizarea infrastructurii și dotarea cu aparatură şi echipamente medicale performante a spitalelor noastre, cu impact atât pe îmbunătățirea condițiilor de acordare a serviciilor medicale, cât și pe creșterea calității și siguranței actului medical asigurat pacienţilor. Bugetul sănătăţii se compune în egală măsură din fonduri proprii şi din finanţări europene pe care le-am atras în exerciţiul financiar 2014-2020. Avem mai multe proiecte în domeniul sanitar pe care le vom încheia în acest an, între care vreau să remarc modernizarea şi eficientizarea energetică a corpului nou al Maternităţii Braşov şi dotarea cu aparatură şi echipamente medicale moderne a ambulatoriilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie. Totodată, 2023 este anul în care vom începe implementarea proiectelor PNRR pe care le-am accesat anul trecut pe componentele destinate unităţilor spitaliceşti”, afirmă preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

 

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, cea mai importantă instituţie medicală din judeţul nostru, beneficiază în acest an de un buget în valoare de 16.111.570 lei. În mare parte, bugetul este alocat cheltuielilor de capital, respectiv dotării cu aparatură, echipamente medicale şi IT, pentru care au fost prevăzute 15.115.250 lei. Suma de 625.320 lei a fost destinată reparațiilor curente, iar 371.000 lei sunt alocate stimulentelor financiare acordate personalului medical și de specialitate.

 

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov a primit o repartiţie bugetară de 5.832.680 lei. Din această sumă, 3.974.740 lei sunt destinate dotării cu aparatură medicală şi echipamente IT, precum şi realizării de studii pentru extinderea clădirii existente și conformarea la normele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă privind securitatea şi siguranţa la incendiu. 1.743.940 lei reprezintă alocări pentru reparații curente în spațiile în care se desfășoară activităţi medicale, iar 114.000 lei sunt destinate acordării de stimulente financiare pentru angajaţi.

 

Pe locul trei din punctul de vedere al cuantumului bugetului alocat în acest an se situează Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov, care a primit 5.288.900 lei. Şi în acest caz, cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 3.518.470 lei, este destinată investiţiilor în aparatură medicală şi echipamente IT, precum şi achiziţiei unei stații de oxigen şi a unor stații de dezinfecție. Suma de 1.467.470 lei este alocată pentru reparații curente necesare în perspectiva mutării instituţiei medicale în clădirea Mârzescu. De asemenea, pentru stimulentele financiare acordate personalului sunt prevăzute 60.000 lei, în timp ce pentru plata chiriei aferente spaţiilor de la Stejeriş a fost bugetată suma de 243.000 lei.

 

Bugetul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov pe anul 2023 este în valoare de 4.713.260 lei. Cheltuielile de capital însumează 1.249.260 lei, bani din care se vor achiziţiona echipamente medicale şi aparatură IT și se vor realiza studii şi expertize tehnice premergătoare demarării lucrărilor de modernizare a unor imobile care aparţin de acest spital. Suma de 2.030.000 de lei este alocată pentru reparaţii curente, 1.320.000 lei sunt prevăzute pentru cheltuieli de funcţionare, iar 114.000 lei reprezintă fondul de stimulente financiare acordate personalului medical.

 

Spitalul Clinic Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea” Brașov dispune de un buget în valoare de 4.243.450 lei. Şi în cazul acestei unităţi medicale, ponderea cea mai însemnată a fondurilor o reprezintă cheltuielile de capital. Astfel, 3.882.250 lei sunt destinate finalizării lucrărilor de modernizare a clădirii administrative și realizării unor studii şi documentaţii de proiectare. Personalul medical al Maternităţii va beneficia pe parcursul anului 2023 de stimulente financiare în valoare totală de 114.000 lei.

 

În acest an, Consiliul Judeţean Braşov va încheia mai multe proiecte cu fonduri europene în domeniul sănătăţii, respectiv:

 

Totodată, începând cu acest an administraţia publică judeţeană va trece la implementarea proiectelor accesate în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

 

Pe Componenta 5 Valul Renovării sunt două proiecte pentru care preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a semnat contractele de finanţare, şi anume „Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii”, în valoare totală de 35.680.688,54 lei, şi „Reabilitarea clădirii administrative şi relocarea secţiilor de spitalizare de zi şi ambulator de la Maternitatea Brașov”, în valoare totală de 2.144.032,75 lei, precum şi un proiect vizând renovarea energetică a Secției exterioare Zărnești din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, în valoare de 5.273.617,63 lei, care a fost aprobat la finanţare.

 

Totodată, pe Componenta 12 Sănătate din PNRR Consiliul Judeţean Braşov figurează, până în prezent, cu un proiect aprobat dintr-un total de şase proiecte depuse, respectiv „Dotarea cu echipamente ambulator integrat al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie Brașov”, în valoare de 15.641.477,02 lei.

 

#GazetaBrasovului

 

Exit mobile version