Personalul aeroportuar și călătorii au fost evacuați din clădire, iar procedura de înregistrare a pasagerilor a fost temporar suspendată. „Poliția califică aceste acțiuni ca parte continuă a măsurilor de destabilizare”, au precizat autoritățile locale. Alertele false cu bombă au devenit de altfel parte integrantă a vieţii cotidiene din Republica Moldova, consumând resurse oficiale, potrivit Ministerului de Interne, care a indicat că autorităţile au primit peste 400 de alerte false prin telefon sau prin e-mail vara trecută, ceea ce a necesitat intervenţii a circa 9.000 de poliţişti. Aeroportul din Chişinău, instituţii de învăţământ, tribunale, spitale şi centre comerciale au figurat printre ţintele acestor alerte false cu bombă. „Am avut o explozie de ameninţări la adresa securităţii începând din 24 februarie anul trecut”, a declarat ministrul de interne Ana Revenco, făcând o trecere în revistă a crizelor care, potrivit ei, au afectat ţara şi guvernul prooccidental de la Chişinău de la invazia Rusiei în Ucraina.
Citește mai mult pe – Digi24
#GazetaBrasovului
I