Site icon Gazeta Brașovului

Băncile europene se prăbușesc pe burse. Credit Suisse, a doua cea mai mare bancă a Elveţiei, a scăzut cu 26%. Tranzacţionări oprite

Acțiunile Credit Suisse, a doua cea mai mare bancă a Elveţiei, s-au prăbuşit miercuri cu 26% până la un nou record minim, relatează Bloomberg. Cel mai mare investitor al Credit Suisse a declarat că nu poate oferi băncii elvețiene mai multă asistență financiară. Şi acțiunile băncillor europene BNP Paribas, Société Générale și Commerzbank au scăzut cu peste 10%.

Acțiunile băncilor europene au intrat din nou sub presiune miercuri, semn că investitorii continuă să-și facă griji cu privire la sectorul bancar după prăbușirea Silicon Valley Bank săptămâna trecută. „Sectorul financiar din Europa traversează o tulburare semnificativă ca urmare a efectelor prăbuşirii SVB”, a spus Naeem Aslam, director de investiții la Zaye Capital Markets.

Autoritățile de reglementare și directorii financiari din întreaga lume au încercat să atenueze îngrijorările legate de contagiune după ce trei bănci americane au intrat în colaps, dar îngrijorările persistă cu privire la băncile mai mici.

Șeful celui mai mare acționar al Credit Suisse, Banca Naţională Saudită, a declarat miercuri că nu va cumpăra mai multe acțiuni la banca elvețiană din motive de reglementare. „Nu putem pentru că am depăși 10%. Este o problemă de reglementare”, a declarat miercuri președintele Băncii Naționale Saudite, Ammar Al Khudairy.

Ulterior tranzacționarea acțiunilor băncii elvețiene a fost oprită în cursul zilei de miercuri deoarece acestea au scăzut peste 21% până la un nou record minim, fiind afectate de la începutul săptămânii de prăbușirea Silicon Valley Bank.

Acțiunile BNP Paribas, Société Générale și Commerzbank au scăzut miercuri cu peste 10%

Acțiunile băncilor au scăzut în toată Europa: Commerzbank din Germania și Societe Generale și BNP Paribas din Franța, fiind afectate cel mai puternic de scăderi cu peste 10%. Şi acţiunile băncii britanice Barclays au scăzut cu 7%.„Ceea ce a început ca o criză bancară regională în SUA s-a transformat brusc într-una europeană”, a comentat analistul Chris Beauchamp, pentru AFP.

Banca Centrală Europeană este pregătită să majoreze din nou joi rata dobânzilor pentru a combate inflația ridicată, dar criza bancară a alimentat îngrijorarea cu privire la starea sectorului, pe măsură ce costurile de împrumut cresc. „Deși se ştie că Banca Centrală Europeană s-a angajat în prealabil la o majorare a ratei dobânzii cu 0.50%, acest lucru nu va ajuta euro dacă preocupările privind sănătatea sectorului financiar rămân ridicate”, a spus analistul Rabobank Jane Foley.

Banca Naţională Saudită a achiziționat anul trecut un pachet acţiuni de aproape 10% la Credit Suisse și s-a angajat să investească până la 1,5 miliarde de franci elvețieni (1,5 miliarde de dolari), potrivit Reuters. Credit Suisse și-a publicat marți raportul anual pentru 2022. Banca a spus că a identificat „deficiențe semnificative” în controalele asupra raportării financiare și nu a oprit retragerea de fonduri ale clienţilor.

A doua cea mai mare bancă din Elveția a început o restructurare majoră după o serie de scandaluri care au subminat încrederea investitorilor și a clienților. Fondurile retrase de clienţi în al patrulea trimestru au crescut la peste 110 de miliarde de franci elvețieni (120 de miliarde de dolari). Credit Suisse a fost puternic afectată de prăbuşirile firmelor de investiţii Archegos şi Greensill în 2021 Banca a fost zguduită şi de acuzaţii de spălare a banilor pentru o grupare criminală, care au deschis o anchetă penală în Elveţia.

 

Sursa: Observator

Exit mobile version