Site icon Gazeta Brașovului

De săptămâna viitoare, copiii și elevii brașoveni merg să vadă cum se cultivă legumele și fructele și cum se obțin produsele lactate

 

Municipalitatea a semnat vineri contractele de implementare a măsurilor educative care însoțesc distribuția fructelor, legumelor, laptelui și produselor lactate pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular, precum și pentru preșcolarii din grădinițe, pentru anul școlar 2022 – 2023. Această componentă educativă a fost introdusă în programul ,,Cornul și laptele” la inițiativa municipiului Brașov și are ca scop conștientizarea importanței unei alimentații sănătoase în rândul copiilor, dar și de a le oferi posibilitatea de a vedea cu ochii lor cum arată o livadă sau o fermă, cum se culeg fructele sau cum se procesează laptele.

 

„Municipiul Brașov continuă pionieratul în programul «Cornul și laptele». Acum, că ne-am asigurat că în școlile brașovene se livrează produse eco, care provin de la fermierii locali și producătorii din zonă, ne dorim ca elevii brașoveni să aibă ocazia să vadă cu ochii lor cum se produc aceste lactate care se distribuie în școli, precum și cum se cultivă fructele pe care le primesc. Tocmai pentru că Brașovul este un oraș mare și deoarece din ce în ce mai puțini copii au bunici la țară pe care să-i poată vizita, ne dorim ca aceștia să aibă ocazia de a vedea cu ochii lor ce înseamnă o fermă, ce înseamnă o livadă, ce înseamnă viața la țară. Pe lângă vizitele la ferme, se vor putea organiza concursuri tematice în școli, în cadrul cărora copiii să învețe ce înseamnă alimentație sănătoasă, care sunt principiile unei vieți sănătoase”, au precizat autoritățile.

 

Prin această achiziție de servicii, municipalitatea va organiza pentru preșcolari și elevi vizite la ferme pomicole/legumicole și la unități de condiționare, ambalare, depozitare și procesare a fructelor și legumelor, la stațiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la laboratoare de profil, la zilele recoltei, expoziții, târguri, la fermele de producere a laptelui și la unități de procesare, la stațiuni de cercetare și de creștere a bovinelor.

 

În cadrul acestor vizite, copiii vor avea ocazia să viziteze fermele și livezile din jurul Brașovului, să vadă cum se obțin și se procesează produsele, să le deguste, să primească premii pentru diferite concursuri, vor asista la demonstrații privind prepararea de salate, sucuri din fructe și legume proaspete, prepararea de shake-uri şi milkshake-uri realizate de specialiști în domeniu (bucătari, nutriționiști).

 

Obiectivele implementării acestui program sunt de a informa preșcolarii și elevii despre: importanța unei alimentații sănătoase bazate pe consumul de fructe și legume proaspete, lapte și produse lactate; deprinderea și fixarea unor obiceiuri alimentare sănătoase și prevenirea diferitelor afecțiuni de sănătate (diabet, boli cardiovasculare și obezitate infantilă); creşterea consumului de fructe și legume, lapte și produse lactate și a gradului de informare cu privire la tipurile de produse alimentare locale și combaterea risipei de alimente.

 

Programul vizează aproximativ 22.000 de elevi și preșcolari din municipiul Brașov.

 

Vizitele vor fi organizate de către Cooperativă agricolă Bio Carpathia și vor consta în organizarea unor excursii la două ferme vegetale, unde se cultivă legume în câmp și în solarii, și vor consta în prezentarea fermei, a grădinilor de legume, a solarelor, dar și prezentarea produselor finite rezultate în urma utilizării materiei prime – etapă în care se va prezenta procesul parcurs de un produs de la sol până la derivatele care se pot obține din materia primă, iar la final cei mici vor putea să deguste aceste produse.

 

Aceeași cooperativă agricolă va organiza și vizitele la cele două ferme zootehnice, una de bovine și una de ovine. Preșcolarii și elevii vor vizita ferma, le vor fi prezentate produsele finite rezultate în urma utilizării laptelui, iar în această etapă se va prezenta procesul parcurs de un produs de la sol până la derivatele care se pot obține din materie primă și se va organiza și o degustare de produse: brânzeturi, lapte din fermă și orice alte produse care se prepară aici.

 

Pentru asigurarea acestor servicii, Primăria va plăti pentru organizarea de vizite pentru cei 22.251 de preșcolari și elevi suma de 374.039,31 lei fără TVA, pentru vizitele la fermele de legume, respectiv 374.039,31 lei fără TVA, pentru vizitele la cele două ferme zootehnice, pentru același număr de copii.

 

Programul se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Brașov și vizează preșcolarii și elevii de la unitățile de învățământ din municipiul Brașov.

 

#GazetaBrasovului

 

Exit mobile version