De marți, 2 mai, începe prima campanie de deratizare pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Campania se va desfășura cu 20 de echipe, în perioada 2 – 6 mai, în intervalul orar 8.00-20.00, în funcție de condițiile meteo.
Cele două tipuri de produse, avizate de Ministerul Sănătății și care se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar – umană de Ministerul Sănătății, sunt:
- Starkorat Block, sub formă de bloc cerat de culoare violet;
- Colbrom, sub formă de pastă de culoare albastră.
Acțiunea de deratizare este foarte importantă, dat fiind faptul că rozătoarele pot transmite boli foarte grave, printre care reamintim:
- Leptospiroza, cea mai comună boală transmisă de către șobolani, specifică atât animalelor, cât și oamenilor. Putem să ne îmbolnăvim în momentul în care intrăm în contact cu apa, alimentele sau solul contaminate cu urina sau fecalele rozătoarelor infestate. Simptomele seamănă foarte mult cu gripa și apar după o perioadă de incubație de 20 de zile. Este esențial ca boala să fie tratată din timp; dacă se agravează, poate duce la insuficiență renală, hepatită sau meningită, producând, în unele cazuri, decesul persoanei;
- Hantavirusul poate fi inhalat, transmis prin intermediul unei mușcături, prin intermediul fecalelor și urinei rozătoarelor sau prin intermediul mâncării contaminate. Simptomele nu apar imediat, ci chiar și după 5 săptămâni, și sunt confundate cu simptomele gripei. Acestea includ: oboseala, febra, dureri musculare în coapse, șolduri, spate și umeri, dureri de cap, amețeală, frisoane, precum și dureri abdominale, greață sau diaree. Ulterior, pot apărea simptome de afecțiuni ale aparatului respirator, ca, de pildă, insuficiență respiratorie și tuse. Rata de mortalitate la boala respiratorie provocată de acest virus este de 38%.
- Coriomeningita Limfocitara (CML), o infecție transmisă de șoarecele de casă. Se estimează că aproximativ 5% dintre șoarecii de casă pot purta acest virus și pot infesta și alte rozătoare, ca, de pildă, hamsterii. Transmiterea virusului se face asemănător hantavirusului, doar prin contactul cu rozătoarele bolnave. Nu a fost raportată până acum transmiterea de la o persoană la alta, însă poate fi vorba de un risc în cazul mamă-fetus. Infecția cu CML are două faze. Prima dată se manifestă cu simptome generale precum febra, lipsa apetitului, dureri musculare și de cap, greață și vomă, dureri de gât, tuse, dureri ale articulațiilor, pieptului, testiculelor sau ale glandelor salivare. În a doua fază, persoanele infestate încep să prezinte simptome neurologice (meningită, encefalită, sau meningoencefalită). Acestea pot fi tratate dacă sunt descoperite din timp, dar necesită neapărat spitalizare. Altfel, efectele pot fi mortale.
Facem un apel la cetățenii municipiului Brașov să supravegheze copiii pentru a nu atinge stațiile de intoxicare, precum și produsele raticide, iar în situația în care constată acțiuni de vandalism, distrugere și/sau sustragere a stațiilor de intoxicare amplasate pe domeniul public și privat al municipiului, să anunțe Poliția Locală, la nr. de telefon 0268/954.
Deși stațiile de intoxicare sunt astfel proiectate pentru a nu permite accesul altor animale la substanța raticidă, rugăm totuși posesorii de animale ca, în zonele unde s-a aplicat tratamentul pentru combaterea rozătoarelor, să țină câinii în lesă, ca o măsură suplimentară pentru a se asigura că nu intră în contact, accidental, cu produsele raticide.
Tot în luna mai vor demara și campaniile de dezinsecție și cea de combatere a căpușelor.
#GazetaBrasovului