Primăria Brașov a publicat, săptămâna aceasta, lista cu cele 46 de proiecte culturale care vor fi finanțate în acest an cu fonduri din bugetul local. În urma perioadei de contestații, pe lângă cele 45 de proiecte declarate inițial câștigătoare, comisia de contestații a stabilit că încă unul, de la aria tematică „dans”, întrunește numărul necesar de puncte pentru a primi finanțare. Suma din bugetul Primăriei pentru cele 46 de proiecte este de 5,5 de milioane de lei, cea mai mare sumă alocată de municipalitate proiectelor depuse de operatorii culturali privați.
„Din această săptămână operatorii culturali privați pot semna contractele de finanțare și pot începe implementarea proiectelor. Numărul foarte mare de proiecte depuse, suma alocată, calitatea proiectelor demonstrează, încă o dată, că Brașovul se dezvoltă cultural de la an la an.. Anul trecut, datorită proiectelor culturale finanțate și a evenimentelor organizate de instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Local, ne-am putut bucura de un oraș plin de evenimente, care au răspuns tuturor așteptărilor. Anul acesta, având în vedere interesul generat de programul de finanțare al municipalității, suma alocată și faptul că am început procedura de selecție mai devreme, cu siguranță brașovenii și turiștii vor avea parte de și mai multe evenimente, iar viața culturală a orașului nostru va fi la cel mai înalt nivel”, au declarat oficialitățile.
Patru dintre proiectele declarate câștigătoare au cea mai mare finanțare, de 250.000 de lei, două dintre ele la aria tematică „Proiecte cu caracter repetitiv“: Brașov Jazz&Blues Festival, al Asociației Culturale Fanzin, aflat la a XI-a ediție, și Festivalul Zilelor Culturale Maghiare din Brașov ,,Țara Bârsei”, al Asociației Maghiarilor din Țara Bârsei, aflat la a XIII-a ediție. Alte două proiecte care au solicitat suma maximă sunt Săptămâna Comediei, ediția a X-a, al Asociației Culturale Fanzin, la aria tematică „Teatru“, și JazzUP Peak Fest, al Asociației CultART, la aria tematică „Intervenție culturală“.
La categoria proiecte mari, cu finanțare între 150.001 – 250.000 de lei, se mai încadrează și proiectul Bienala Albastră – Bienala Internațională de Artă Vizuală Brașov 2023 – Oximoron, al Asociației Culturale Artessentia, (suma solicitată: 249.409 lei), LibFest – Târgul de cArte și experiențe culturale Brașov, al Asociației Culturale Libris Cultural, (suma solicitată: 244.800,30 lei), ambele la aria tematică „Proiecte cu caracter repetitiv“.
Tot la categoria „Proiecte mari“ au mai fost declarate câștigătoare: TheatrEscape, al Asociației Art Media Events Studio (suma solicitată: 200.000 de lei), aria tematică „Teatru“, Interactive Toolbox, al Asociației 4 Culture (suma solicitată: 200.000 de lei), aria tematică „Dans“, și Dracula Film Festival, ediția a XI-a, al Asociației Culturale Fanzin, (suma solicitată: 185.000 de lei), aria tematică „Arte vizuale“.
Conform ghidului de finanțare, în cazul proiectelor mari, finanțate cu o sumă între 150.001 și 250.000 lei, valoarea minimă de cofinanțare din partea solicitantului este de 25%.
Având în vedere că în urma perioadei de contestații, a fost admis încă un proiect, evenimentul FILAFest – Ediția a II-a, al Asociației pentru Promovarea Copiilor și Tinerilor Talentați, aflat tot la categoria „Proiecte mari“. El va putea primi doar o finanțare parțială, respectiv 105.469,18 lei, față de 249.950 de lei, cât solicitaseră inițial.
În categoria proiectelor medii, finanțate cu o sumă între 70.001 – 150.000 lei, au fost aprobate 15 proiecte, unele care sunt deja în agenda culturală de mai mulți ani, altele aflate la prima ediție. Cel de al cincisprezecelea proiect care a obținut finanțare în urma perioadei de contestații, este B.A.L. – Brașovul Artistic și Literar.
Nr crt | Solicitant | Titlu Proiect | Suma Solicitată (Lei) | Arie tematică | |
1 | ASOCIAȚIA UNIUNEA DE CREAȚIE INTERPRETATIVĂ A MUZICIENILOR DIN ROMÂNIA – UCIMR | Jazz Bastion Globetrotter | 150.000,00 | Muzică | |
2 | ASOCIATIA ENKIDU | Vezi film la cinema! | 150.000,00 | Arte vizuale | |
3 | ASOCIAȚIA RAZĂ DE SPERANȚĂ ÎN INTERVENȚIA ȘI TERAPIA TSA | Monumente de Patrimoniu 3D ale Municipiului Brașov | 149.900,00 | Arte digitale și noile media | |
4 | ASOCIAȚIA ORICUM | Culmea: Film și educație de mediu | 149.782,00 | Educație prin cultură | |
5 | ASOCIAȚIA CULTURALĂ EASTWARDS PROSPECTUS | Accelerator Brașov. Program de mentorat pentru artiști emergenți | 149.500,00 | Arte vizuale | |
6 | S.C. CRN LUX ARS SRL | B.A.L. – Brașovul Artistic și Literar | 149.500,00 | Dans | |
7 | ASOCIAȚIA TRANSILVANIA ARTS&EVENTS | Transilvania Blues Festival-ediția a V-a | 146.500,00 | Muzică | |
8 | MUZEUL DE ETNOGRAFIE BRAȘOV | Moștenirea Culturală Brașoveană | 138.923,60 | Patrimoniu imaterial | |
9 | ASOCIAȚIA CULTURALĂ A MAGHIARILOR DIN DIASPORA TRANSILVĂNEANĂ | Festivalul Internațional de Teatru Maghiar în Brașov | 136.295,00 | Teatru | |
10 | ASOCIAȚIA MAGHIARILOR DIN ȚARA BÂRSEI | Festivalul Cavalcada Muzicală | 130.372,00 | Muzică | |
11 | FUNDAȚIA EUTERPE | Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră – Marile Serate Muzicale – ediția a VIII-a | 119.650,00 | Muzică | |
12 | ASOCIAȚIA PROMUSIC EVENTS | Brașov Folk Festival 2023 | 103.106,00 | Muzică | |
13 | CENTRUL CULTURAL REDUTA BRAȘOV | Festivalul Concurs Național pentru Tineri Interpreți de Muzică Populară „Flori în Țara Bârsei“ – ediția a XV-a | 98.501,00 | Patrimoniu imaterial | |
14 | ASOCIAȚIA DOCUART | Be-Brașov | 90.330,00 | Intervenție culturală | |
15 | CENTRUL CULTURAL REDUTA BRAȘOV | Corona Old Music | 79.456,92 | Proiecte mari cu caracter repetitiv |
Valoarea minimă a cofinanțării pe care operatorii culturali trebuie să o asigure în cazul acestor proiecte este de minim 20%.
Cea mai mare parte a proiectelor culturale sunt din categoria „proiecte mici”. În cazul acestora, valoarea minimă de cofinanțare este doar de 10%.
În această categorie sunt următoarele proiecte:
Nr crt | Solicitant | Titlu Proiect | Suma Solicitată (Lei) | Arie tematică | |
1 | MUZEUL DE ARTĂ BRAȘOV | Brașov ArtStories | 70.000,00 | Patrimoniu cultural material | |
2 | FUNDAȚIA CĂRTUREȘTI | Street Delivery Brașov 2023 | 70.000,00 | Intervenție culturală | |
3 | ASOCIAȚIA PENTRU PROMOVAREA FILMULUI ROMÂNESC APFR | Caravana TIFF Unlimited la Brașov | 70.000,00 | Arte vizuale | |
4 | ASOCIAȚIA WHY NOT US – DE CE NU NOI | Live Music@Street Food Festival Brașov 2023 | 70.000,00 | Muzică | |
5 | HAPPY SHEEP STUDIO SRL | Caietul de rețete din piață | 70.000,00 | Patrimoniu imaterial | |
6 | ASOCIAȚIA ELECTROPUTERE PLUS | Grădina Invizibilă | 70.000,00 | Arte digitale și noile media | |
7 | ASOCIAȚIA TEATRUL PARTICULAR BRAȘOV | Festivalul Monodramei Independente – ediția a III- a | 69.999,00 | Teatru | |
8 | HAPPY SHEEP STUDIO SRL | Focus pe Griviței | 69.980,00 | Educație prin cultură | |
9 | ASOCIAȚIA ANTITEATRU | Crocodil | 69.897,00 | Teatru | |
10 | ARPCPS-CENTRUL DE INTEGRARE PENTRU MIGRANȚI | Ziua Multiculturalității în Brașov, ediția a X-a | 69.731,00 | Intervenție culturală | |
11 | CDPL BUSINESS SRL | Brașovul literar, ediția a II -a | 69.720,00 | Promovarea culturii scrise | |
12 | MUZEUL ,,CASA MUREȘENILOR,, BRAȘOV | Muzeele vin la școală | 66.000,00 | Educație prin cultură | |
13 | SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE | Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – ediția Brașov 2023 | 65.000,00 | Promovarea culturii scrise | |
14 | CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR | Festivalul Național Studențesc de Folclor, ediția XVI-a | 63.000,00 | Patrimoniu imaterial | |
15 | CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR | Festivalul Regalul Dansului, Ediția A XIII A | 63.000,00 | Dans | |
16 | CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR | Festivalul Național Studențesc de Teatru CoolTfest, ediția I | 63.000,00 | Teatru | |
17 | FUNDAȚIA ABRACADABRA | Festivalul Vacanței: Drumul lui Făt Frumos prin Cetatea Brașovului | 62.100,00 | Educație prin cultură | |
18 | UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV | Bienala Europeană de Poezie (ediția a VI-a): Us/Noi | 60.109,00 | Educație prin cultură | |
19 | ASOCIAȚIA EDITORILOR DIN ROMÂNIA | Salonul de carte Bookfest – Brașov | 60.000,00 | Promovarea culturii scrise | |
20 | VIRTUALIZING REALITY INCORPORATED SRL | Brașov – Obiectiv Cultural Virtual – Partea 2 | 52.400,00 | Patrimoniu cultural material | |
21 | UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV | Dumitru Șchiopu: Geometria gestului | 49.569,00 | Arte vizuale |
Comisia de evaluare a proiectelor culturale a fost formată din 4 specialiști, cu drept de vot, selectați de către Comisia pentru activități științifice, social – culturale, muncă, familie, educative, sportive, agrement, tineret, religie, învățământ, sănătate și protecție socială a Consiliului Local, și 3 consilieri locali, reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice cu drept de vot, din cadrul comisiei de specialitate nr. 4 a Consiliului Local.
Comisia de Evaluare și Selecție a fost formată din experții externi Ștefana Mărmureanu, Emilian Mărgărit, Irina Iacob, Corina Cristina Hopîrtean, toți cu experiență în evaluarea de proiecte culturale și în management cultural.
Din comisie au făcut parte și consilierii locali Flavia Boghiu, Alexandra Crivineanu, Cătălin Anton.
Comisia a trebuit să evalueze cele 61 de proiecte declarate eligibile în urma verificării conformității administrative, respectiv eligibilității cererilor de finanțare Inițial au fost depuse 79 de proiecte.
Comisia de contestații a fost formată din doi experți externi, de asemenea cu experiență în domeniul evaluării de proiecte, Rareș Alexandru Crețu și Flavius Bunoiu, și consilierul local Werner Braun.
Conform Ghidului de finanțare, finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale s-a aprobat pentru activitățile derulate/desfășurate de la data semnării contractului de finanțare și până la data de 15 noiembrie.
#GazetaBrasovului