Site icon Gazeta Brașovului

Începe prima campanie de dezinsecție din acest an

 

De astăzi, 22 mai, și până în data de 31 mai se va desfășura prima campanie de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului Brașov.

Aceasta se va executa atât la sol, pe timpul zilei, cât și spațial, pe timpul nopții, după cum urmează:

Produsele utilizate pentru combaterea țânțarilor adulți și a larvelor sunt Cymina Super și Vectobac WG, avizate de Ministerul Sănătății.

Substanțele utilizate nu sunt toxice pentru oameni sau animale și sunt biodegradabile.

Dezinsecția pe domeniul public și privat al municipiului Brașov se realizează în șase campanii lunare, a câte trei treceri.

Tratamentele de dezinsecție în spații deschise trebuie să se realizeze în toată perioada caldă a anului, ținând cont de ciclul de înmulțire al țânțarilor. Metodologia de combatere în mediul urban presupune aplicarea tratamentelor de dezinsecție periodic, întrucât aceștia apar din habitatele larvare netratate (de ex. proprietăți particulare) sau focare permanente de suprafață din împrejurimile orașului (lacuri, bălți).

În paralel, se desfășoară și prima campanie de tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, trandafiri și arbuști de buxus.

Aceste tratamente au ca obiectiv prevenirea și combaterea bolilor, cum ar fi făinarea, rapănul și monilioza, dar și dăunătorilor: afide, purici, gărgărița frunzelor, musculița albă de seră, puricele albastru, purici, omida păroasă a buxusului, acarieni, musca minieră, tripsul comun, păduchele lânos, trips, păduchele cenușiu, minierul marmorat, păduchele verde etc.

Produsele utilizate, avizate de Ministerul Agriculturii, sunt Movento SC 100 și Score 250 EC.

Aceste tratamente vor fi aplicate pentru 11.384 de arbori, în 42 de zone cu plantații de trandafir, pe o suprafață de 3.745 de m.p., și în 104 zone cu plantații de buxus, care acoperă 16.859 de mp.

Îi rugăm pe cetățenii municipiului Brașov să evite zonele unde se efectuează serviciile de dezinsecție, larvicidare și tratamente fitosanitare. În plus, în intervalul 21:30-03:30, în care se efectuează tratamentele de noapte, sunt rugați să țină geamurile închise.

Crescătorii de albine trebuie ca în perioada efectuării serviciilor de dezinsecție să ia toate măsurile pentru protejarea familiilor de albine.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version