Site icon Gazeta Brașovului

În perioada 8–22 iunie 2023, traficul pe strada Dobrogeanu – Gherea va fi blocat în ambele sensuri, pentru lucrări de reabilitare a rețelei publice de canalizare, între numerele 28 si 38, pe o lungime de aproximativ 100 metri.

 

Strada va fi blocată între intersecția cu str. Molidului și intersecția cu str. Pictor Pop, iar circulația va fi dirijată prin panouri de presemnalizare și direcționare, montate la cele două intersecții.

Deși accesul va fi permis doar pentru riverani, facem apel la înțelegerea lor, deoarece adâncimea la care se lucrează, dimensiunea conductelor, neprevăzutul, cât și spațiul de manevră foarte limitat, vor face ca aceste lucrări să fie deosebit de dificile.

Compania Apa Brașov își va respecta obligațiile contractuale față de toți cetățenii afectați din aceasta zonă, asigurând preluarea apelor menajere în perioada lucrărilor.

Îi sfătuim, și îi rugăm totodată, pe conducătorii auto ca, în perioada următoare să găsească rute alternative pentru evitarea acestei zone.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version